Profesorul de la Universitatea din New York consideră că mediul internaţional îşi manifestă sprijinul financiar pentru România şi apreciază eforturile acesteia.
„În tipul crizei economice globale, România – ca multe state din centrul şi estul Europei – s-a confruntat cu serioase provocări de ordin economic şi financiar: creşterea deficitului bugetar, a deficitului de cont curent, monede supraevaluate. Statul român (ca şi Lituania, Ungaria şi alte state din centrul şi estul Europei implicate într-un program FMI) s-a aflat sub o puternică presiune financiară şi a avut nevoie de sprijinul comunităţii internaţionale. Au existat şi omisiuni în acest program, iar capacitatea de a controla îndatorarea statului a fost o provocare. Comunitatea internaţională îşi manifestă sprijinul financiar pentru România şi pentru eforturile acesteia. Astfel, îşi poate susţine singură economia. Desigur, trebuie să îşi echilibreze fiscalitatea, aceasta fiind cu adevarat o provocare pentru România şi pentru alte state din centrul şi estul Europei“, a comentat Roubini despre România.
El a răspuns întrebărilor lui Ilias Papageorgiadis, CEO al companiei de consultanţă imobiliară More Real Estate Services din România. Nouriel Roubini a fost prezent în cadrul conferinţei „Perspective ecomonice globale şi implicaţiile acestora în industria imobiliară”, organizată în cadrul târgului imobiliar MIPIM 2011, care se desfăşoară la Cannes.
Vezi întregul discurs al profetului crizei.
<iframe title="YouTube video player" src="https://www.youtube.com/embed/izbXsvV5xj4" width="640" frameborder="0" height="390"></iframe>
Nouriel Roubini: „România trebuie să îşi echilibreze fiscalitatea“
14 martie 2011, 14:58
Ultima modificare în 14 martie 2011, 16:58
România reprezintă o ţară care, datorită poziţionării geografice şi a costului redus al forţei de muncă, poate atrage investiţii străine directe, mai ales pe segmentul producţiei, consideră economistul Nouriel Roubini, cel care a prezis recesiunea mondială.
Etichete: fiscalitate,
fmi,
împrumut fmi,
macroeconomie,
nouriel roubini
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook