Ce provocări ne așteaptă în viitorul apropiat? Previziunile lui Nouriel Roubini
Nouriel Roubini, economistul de renume mondial, și-a confirmat încă o dată, cu ocazia prezentării cărții sale „Marile Amenințări”, titlul de „Casandra” ce i-a fost acordat.
În discuția pe care a avut-o cu Sotiris Nikas, șeful Bloomberg News la Atena, în cadrul celei de-a 8-a ediții a Forumului Economic de la Delphi, celebrul economist a vorbit despre noile provocări uriașe pe care omenirea le va avea de înfruntat.
Nouriel Roubini a subliniat că spre deosebire de anii precedenți, provocările nu sunt doar economice sau politice, ci mult mai multe și diferite, atât geopolitice, cât și tehnologice, ca urmare și a revoluției inteligenței artificiale.
„Vorbim de o multicriză globală”, consideră Roubini, subliniind că include aici și dezastrele naturale provocate de fenomenul schimbărilor climatice.
„Atâta timp cât durează această multicriză, datoriile țărilor vor crește, inflația va crește, iar rezultatul va fi o creșterea rapidă a populismului atât în Europa, cât și în SUA.”
Războiul Rece dintre China și SUA ar putea duce la fragmentarea economiei mondiale, spune „Dr. Doom”
La nivel geopolitic, Roubini a avertizat că un „război rece” între China și SUA ar putea duce la fragmentarea economiei mondiale și la deglobalizare. Cunoscutul economist și-a reiterat, de asemenea, binecunoscuta poziție conform căreia, pe măsură ce China câștigă o cotă mai mare de hegemonie globală, dolarul își va pierde poziția de monedă mondială.
Despre schimbările climatice, „Dr. Doom” a subliniat că există o mulțime de speranțe deșarte, iar guvernele se mișcă prea încet și fără coordonarea necesară pentru a combate pericolele. El a făcut de asemenea o corelație între schimbările climatice și pandemia de coronavirus și consideră că distrugerea mediului înconjurător va provoca inevitabil pandemii și mai periculoase.
În privința Greciei, Nouriel Roubini a spus că aceasta a înregistrat o dezvoltare remarcabilă în ultimii trei ani, restructurându-și băncile, dar ar trebui să facă mai mult în problema birocrației. Pe de altă parte, previziunea lui este că Turcia va crea o criză artificială cu Grecia imediat după alegeri pentru că Turcia este afundată în datorii, relatează ziarul grecesc Kathimerini.