Parlamentul bulgar a luat o decizie istorică. Bulgarii care s-au născut în afara graniţelor ţării vor primi cărţi de identitate speciale, ce le vor oferi o serie de avantaje pe teritoriul ţării vecine, scriu jurnaliştii de la 24Chasa.
Bulgarii care s-au născut în străinătate vor primi cărți de identitate speciale, la fel și cei din comunități istorice bulgare. Cu aceste documente, ei vor putea intra oricând în Bulgaria fără viză, vor putea să lucreze și să studieze, să își cumpere o casă și să voteze, dar nu vor putea să călătorească în Uniunea Europeană. Această propunere a formațiunii VMRO pentru modificări în Legea privind documentele de identitate a fost adoptată în primă lectură, în Parlamentul bulgar, cu 102 voturi „pentru”, 23 „împotrivă” și 4 abțineri.
Comunitățile istorice bulgare din Serbia, Moldova, Albania, Macedonia, Ucraina și comunități din vechea emigrație bulgară în Statele Unite, Canada și Europa de Vest, vor primi documente de identitate bulgărești, este ideea formațiunii VMRO.
5 milioane de persoane ar putea fi vizate
„Potrivit diferitelor statistici și calcule, acești bulgari sunt în număr de circa 5 milioane de persoane. Ideea este ca ei să poată vizita Bulgaria oricând doresc, să locuiască chiar în Bulgaria, să intre fără viză, să lucreze și să învețe acolo, precum și să își cumpere o proprietate. Cu această carte de identitate vor avea statutul de reședință permanentă”, a explicat unul dintre inițiatorii proiectului de lege, Iulian Anghelov, notează 24chasa.bg.
Unul dintre obiectivele acestui proiect de lege este de a rezolva parțial problema demografică, se arată în motivația acestuia.
„Vrem să facem în așa fel încât compatrioții noștri din străinătate să vadă că țara se gândește la ei. Ne amintim de criza din Ucraina și din regiunile în conflict, mii de bulgari au început să se mute în Bulgaria. Bulgaria nu a avut atunci cum să-i ajute în mod legal și să le soluționeze statutul. Luni de zile s-a căutat o modalitate prin care familiile să lucreze și să trăiască legal în Bulgaria”, a explicat Anghelov.
Documente similare există şi pentru cetăţenii polonezi sau greci
Cărți de identitate similare sunt emise în Polonia și Grecia. În Polonia se numește cartea „Poliaka”. Cu aceasta, polonezi din țările baltice, Rusia, Belarus, Ucraina și alte state pot lucra, trăi și studia în țara lor oricând, a mai explicat Angelov. El a subliniat că astfel de documente nu vor costa nimic bugetul Bulgariei.
Partidul Socialist Bulgar (BSP) nu a susținut proiectul de lege, deoarece, potrivit deputaților acestuia, textele contravin legislației europene. În plus, legislația bulgară pentru bulgarii din străinătate oferă suficiente oportunități juridice, au spus socialiștii și au arătat că adoptarea acestei legi este un mod de a se ajunge la o „recidivă privind încălcarea legislației europene, ceea ce va duce la propuneri proaste”.