După zile întregi de tensiuni în Australia, Novak Djokovic, în vârstă de de 34 de ani este pregătit să se vaccineze. De menționat este faptul că decizia acestuia vine după ce sportivul nu a putut participa la Australian Open 2022, turneu câștigat de rivalul său, Rafael Nadal.
„Din ce am auzit din partea apropiaților lui, cred că se va vaccina”
Surse din anturajul sportivului au declarat că după ce i-a fost refuzată participarea la primul turneu de Grand Slam al anului din lipsa vaccinului împotriva COVID-19, sârbul ar fi dispus să se vaccineze, scrie Gazeta Sporturilor.
Același lucru a fost confirmat și de către Daniel Muksch, autorul unei dintre biografiile lui Nole. Într-un interviu acordat pentru presa din Austria, acesta a precizat că sârbul ar fi dispus să se vaccineze, fapt ce i-ar asigura participarea la toate turneele de tenis.
„Din ce am auzit din partea apropiaților lui, cred că se va vaccina. Poate a contribuit la decizie și finala din Australia. Poate că cele 21 de trofee de Grand Slam ale lui Nadal l-au împins s-o facă”, a spus Muksh, citat de Mundo Deportivo.
De ce și-a schimbat Novak Djokovic părerea despre vaccin
De menționat este faptul că, în cazul în care sportivul sârb va dori să joace la Roland Garros, acesta va fi nevoit să se vaccineze. Mai exact, ministerul Sportului din Franţa a anunțat recent că tenismenii străini vor putea lua parte la competițiile sportive din Hexagon doar dacă au făcut vaccinul anti-Covid.
Franța este una dintre țările care a anunțat un set de reguli stricte pentru sportivii care vor să participe la competiţii pe teritoriul acestei ţări. Astfel, pe lângă marele turneu Roland Garros, regula vaccinării obligatorii se va aplica și pentru restul evenimentelor importante deșfășurate în Franţa. Este vorba despre Grand Slam-ul de judo de la Paris, din 5-6 februarie, Turneul celor Şase Naţiuni la rugby, precum și pentru meciurile din cupele europene de fotbal programate în următoarele săptămâni.
Mai exact, toți tenismenii care vor să participe la turneel e de Grand Slab de la paris trebuie să fie vaccinaț obligatoriu. Astfel, în cazul în care Novak Djokovic va refuza să se imunizeze în continuare, el va rata șansa de a mai participa la unul dintre turneele din acest an.