Ilegal în România să deții așa ceva în curte sau în apartament. Poliția vine peste tine și confiscă tot

Poliția Română

SURSA FOTO: Facebook, Poliția Română

Nu ai dreptul să deții așa ceva! Este interzis prin lege. Poliția și Garda de Mediu vin peste tine în propria casă. Mai mulți ieșeni au avut deja probleme cu legea.

Garda de Mediu a găsit animale exotice la mai mulți ieșeni

Poliția Română și Garda de Mediu au găsit mai multe animale exotice, inclusiv unele animale protejate prin lege, la câteva persoane din județul Iași. Între 12 septembrie și 7 octombrie, Poliția Română și Garda de Mediu au verificat locuințele unor oameni despre care aveau informații că dețin astfel de animale.

În urma controalelor, au descoperit că aceștia aveau păsări exotice, alpaca, veverițe, canguri, șerpi, șopârle și varani.

Atenție! Este ilegal să vinzi, să deții, să transporți sau să faci schimburi cu animale din specii protejate de lege. Orice formă de vânătoare, capturare, ucidere sau deranjare a acestor animale în habitatul lor natural este interzisă, fiind considerată infracțiune.

„În perioada 12.09.2024 – 07.10.2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Iași și cu sprijinul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au realizat activități specifice de control cu privire la deținerea speciilor de animale protejate de lege, la domiciliile mai multor persoane fizice despre care existau date că au preocupări în acest sens. Cu acest prilej, s-a stabilit că persoanele vizate dețin mai multe animale, precum păsări exotice, exemplare de alpaca, veverițe, canguri, șerpi, șopârle și varani.

Pentru neregulile constatate au fost dispuse măsuri legale conform competențelor, de către organele de control. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc faptul că acțiunile întreprinse pentru comercializarea, deținerea, transportul sau schimburile în orice scop a animalelor ce aparțin anumitor specii de animale autohtone protejate de lege, pot reprezenta infracțiuni și se pedepsesc conform legislației în vigoare.

Astfel, conform normelor aplicabile în domeniu, sunt interzise: orice formă de recoltare, capturare, ucidere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural; perturbarea intenționată în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de hibernare și de migrație; deteriorarea sau distrugerea cuiburilor din natură”, a informat IPJ Iași.

SURSA FOTO: IPJ Iași
SURSA FOTO: IPJ Iași
SURSA FOTO: IPJ Iași
SURSA FOTO: IPJ Iași
SURSA FOTO: IPJ Iași
SURSA FOTO: IPJ Iași
SURSA FOTO: IPJ Iași

Ce prevedea legea actuală?

Conform Art. 11 din CAPITOLUL II (Condiţii privind deţinerea animalelor) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, (1) deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizaţi de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.

(2) Condiţiile privind deţinerea animalelor sălbatice se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

(3) Deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice pe o perioadă determinată de timp, în vederea îngrijirii şi recuperării fizice, pentru animalele aflate în impas de supravieţuire, cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Conform Art. 25 din CAPITOLUL VII (Sancţiuni), (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

  • uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
  • practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  • organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  • folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
  • rănirea sau schingiuirea animalelor;
  • intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.

(2) În cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1), instanţa poate dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.