Sărbătoarea Învierii Domnului este însoțită de numeroase simboluri, iar lumina sfântă primită în noaptea de Paște ocupă un loc central în tradiția ortodoxă. Lumânarea cu care credincioșii iau lumină de la preot nu este doar un simplu obiect aprins, ci o expresie profundă a credinței, speranței și comuniunii cu Dumnezeu.
Totuși, în jurul acestui gest s-au adunat, de-a lungul timpului, numeroase practici și superstiții, unele greșite și lipsite de fundament religios. Din acest motiv, preoții atrag atenția asupra modului corect de a folosi și păstra lumânarea de Înviere, pentru ca ea să-și păstreze adevăratul sens spiritual.
Ce simbolizează lumânarea aprinsă în noaptea de Paște
În noaptea sfântă a Învierii, credincioșii primesc lumină din mâna preotului. Această lumină, adusă acasă cu grijă, reprezintă biruința vieții asupra morții.
Este mai mult decât o flacără – este simbolul speranței, al credinței și al prezenței divine. În multe familii, lumânarea aprinsă este păstrată pentru momente grele sau de cumpănă.
„Lumânarea de Înviere este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte”, potrivit Doxologia.
Practicile greșite pe care mulți români le respectă fără să știe
Cu toate că mulți credincioși sunt bine intenționați, anumite obiceiuri legate de lumânarea de Paște nu au nicio bază religioasă.
Unii sting flacăra de pragul casei sau de grindă, crezând că astfel aduc noroc. Alții folosesc lumânarea pentru a afuma vitele sau a ghici viitorul.
Aceste practici nu doar că sunt greșite, dar contravin spiritului sărbătorii. Lumânarea de Înviere nu este un obiect magic, ci un simbol sacru.
Aceasta nu trebuie confundată cu superstițiile populare, chiar dacă ele sunt larg răspândite în mediul rural.
Ce trebuie să faci cu lumânarea după ce ajungi acasă
Lumânarea cu care ai luat lumină la Înviere nu trebuie aruncată și nici amestecată cu alte lumânări. Preoții recomandă ca ea să fie arsă puțin câte puțin pe parcursul Săptămânii Luminate.
În lipsa condițiilor necesare, ea poate fi aprinsă la biserică sau la mormintele celor adormiți.
„Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată.
Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi”, susține Nicolae Pintilie, Doxologia.
Reaprinderea lumânării – când și de ce se face
Unii credincioși aleg să păstreze o parte din lumânarea de Paște pe tot parcursul anului. Aceasta se reaprinde în clipe de grea încercare, cum ar fi o boală gravă sau un pericol iminent.
Desigur, acest gest trebuie făcut cu binecuvântarea preotului și cu credință sinceră.
Această tradiție izvorăște din convingerea că lumina pascală este purtătoare de binecuvântare și protecție divină. Nu este vorba despre magie, ci despre legătura profundă dintre om și Dumnezeu.
„Mai mult decât un simplu obiect fizic, lumânarea de Înviere devine astfel un reper spiritual, o sursă de alinare și susținere în cele mai întunecate momente ale vieții. Prin această practică, credincioșii își exprimă legătura lor profundă cu credința și tradiția lor și își întăresc încrederea în prezența și grija divină”, mai menționează doxologia.
Lumina Învierii rămâne astfel vie, nu doar în candelă, ci și în sufletele celor care o păstrează cu evlavie.
