“Ordonanţă de Urgenţă privind obligativitatea de a trăi bine în România

Art 1. Toţi cetăţenii României sunt obligaţi ca, începând cu data intrării în vigoarea a prezentei Ordonanţe de Urgenţă, să trăiască bine pe întreg teritoriul ţării.
Art 2. Orice cetăţean al României care nu  trăieşte bine va fi sancţionat cu amendă sau, după caz, cu închisoare conform prevederilor prezentei legi
Art 3…”

Vestea bună este că legea de mai sus nu există. Vestea proastă este că, la felul în care înţeleg autorităţile să se “lupte” cu efectele crizei economice , apariţia unui astfel de act normativ  pare destul de plauzibilă. Este o boală mai veche a celor aleşi ori numiţi să managerieze prezentul şi viitorul acestei ţări. De fiecare dată când apare o problemă, mai ales dacă este o problemă de natură economică,simt o nevoie nebună de reglementare, legiferare, standardizare, de parcă toate aceste tehnici au dus, vreodată, la ceva bun. Şi, de cele mai multe ori, vor să o facă rapid, "la urgenţă".

Cu Ordonanţa de Urgenţă şi Decretul Prezidenţial s-a guvernat în România şi în anii de „băltire” de după 1990, şi în cei patru ani de tranziţie către “opţiunea europeană”, şi înainte de intrarea în NATO şi UE, şi după aceea. Cu Ordonanţa de Urgenţă s-au redus, din pix, deficite bugetare şi s-au tipărit bani de salarii şi tot cu Ordonanţa de Urgenţă s-au schimbat, de trei ori pe an, taxele, impozitele, accizele şi, implicit, preţurile. Nu au ştiut, nu au putut sau, pur şi simplu, nu au vrut să vindece boala. Au preferat să îndoape pacientul România cu analgezice şi leacuri băbeşti cu efect pe termen scurt, administrate regulat sub formă de legi. Au dat legi care contrazic alte legi şi care, la rândul lor, sunt contrazise de Constituţie.

Din păcate, meteahna decretului nu a ocolit nici Banca Naţională care a ales, de multe ori, să rezolve problemele sistemului bancar prin noi şi noi măsuri administrative. Guvernatorul Isărescu a devenit chiar celebru în lume pentru măsurile sale “neortodoxe”. La ce folos? întreb şi eu, din moment ce în ciuda tuturor restricţiilor, două credite din zece date de bănci au probleme de rambursare. La ce bun “măsuri neortodoxe” din moment ce liderul sistemului bancar din România este nevoit acum să se descurce cu un nivel al creditelor neperformante de peste 26% în timp ce acţionarul majoritar al aceleiaşi bănci are, la el acasă, în Austria, dar şi în Cehia,Slovacia ori Croaţia, o neperformanţă de doar 9%? Să ne înţelegem, în România, ţară unde sistemul bancar este extrem de solid “datorită reglementărilor dure”, o bancă a dat credite în aşa fel încât acum aproape 3 din zece împrumuturi au probleme în timp ce în alte ţări, aceeaşi bancă, abia dacă înregistrează un credit cu probleme la zece acordate. Este doar un exemplu.
    
Şi când credeam că toate se vor schimba, adică atunci când am intrat în Uniunea Europeană, am fost obligaţi să constatăm că mirifica structură care trebuia să regenereze “bătrânul continent”  este mai degrabă un monstru birocratic care nu face decât să-i mănânce şi ultimele resturi de energie. Tehnica ascunderii gunoiului sub preşul unei noi instituţii ori a unei noi legi este, la Bruxelles, cu mult mai bine pusă la punct decât în orice alt templu birocratic din lume. Nici nu ştii dacă să râzi ori să plângi  gândindu-te la muntele de documente şi aprobări care sunt necesare pentru accesarea de fonduri destinate reducerii birocratiei în ţările UE. Ca să nu mai vorbim de giganticele proiecte privind uniunea bancară, uniunea fiscală şi cine ştie ce uniune mai urmează. 

Dar să vă spun de unde mi-a venit ideea acestui text. Pe fluxurile de ştiri, în ultimele aproximativ 48 de ore, am urmărit o anume succesiune  de titluri pe care o redau mai jos:

“BNR vrea lege nouă pentru creditele în lei. Se poartă deja discuţii cu băncile comerciale”

“Autorităţile îşi doresc limitarea creditării în valută până la un nivel care să nu mai genereze acumularea dezechilibrelor externe”

“Olteanu: Aşteptăm ca mediul politic să ia o decizie referitoare la calendarul trecerii la moneda europeană”

“Intermedierea financiară în România este cea mai redusă din Uniunea Europeană”

“România susţine demersurile privind Uniunea Bancară, este de acord cu taxele pe tranzacţiile financiare şi crearea unui mecanism unic de supraveghere”