Atlantic Council amintește că Vladimir Putin nu a mai lăsat loc speculațiilor, la 27 august, când a declarat că au fost create forțe de rezervă de securitate ruse, care vor fi dislocate în Belarus dacă situația „scapă de sub control”.

Cu alte cuvinte, Putin e gata să folosească forța, dacă este necesar, pentru a-l susține pe dictatorul Lukașenko. Pregătirile lui Putin pentru desfășurarea serviciilor de securitate rusești sunt doar o parte a intervenției în curs a Kremlinului în Belarusul vecin. Pe măsură ce protestele s-au extins după alegerile prezidențiale din 9 august, Moscova ar fi trims ruși la televiziunea de stat din Belarus pentru a înlocui personalul actual și a contribui la eforturile de propagandă ale regimului Lukașenko.

În paralel, Rusia îi oferă lui Lukașenko sprijin diplomatic și economic considerabil. Kremlinul a cerut comunității internaționale să se abțină de la orice interferență în afacerile interne bieloruse, în timp ce Moscova a acceptat să refinanțeze o datorie de 1 miliard de dolari către Rusia.

Există de asemenea informații conform cărora avioanele guvernului rus, rezervate de obicei înalților oficiali de la Kremlin, au făcut zboruri Moscova-Minsk, alimentând speculații cu privire la consultările la nivel înalt și implicarea consilierilor de securitate ruși în coordonarea încercărilor lui Lukașenko de a reprima protestele.

Un alt aspect prezentat în această analiză este cel al legăturilor extrem de bine sudate din punct de vedere economic între Belarus și Rusia. Atât de integrate, încât cele două țări ar avea nevoie de ani de zile de reajustări dureroase pentru a se desprinde una de alta.

Nu în ultimul rând, nu trebuie subestimate instinctele autoritare care modelează politica externă în Rusia lui Putin. Principala preocupare a Kremlinului nu e dacă un nou guvern belarus ar menține statutul de membru al țării în Uniunea Eurasiatică sau dacă va continua să rafineze petrolul rusesc care ajunge pe piețele europene. Ci de a împiedica democrația să câștige teren în inimile imperiale rusești ale fostei Uniuni Sovietice.

Doar ideea că dictatura Lukașenko ar lăsa loc unui guvern democratic în Belarus pare de neconceput. Teama lui Putin de puterea oamenilor datează din anii de formare ca ofițer KGB staționat în Germania de Est, în timpul Războiului Rece. Dar aversiunea sa față de democrație are și legătură cu interesul pragmatic. Putin știe că regimul său depinde mai presus de orice de forță. Modelul putinist nu ar supraviețui într-un mediu politic cu adevărat competitiv, motiv pentru care alegerile din Rusia sunt trucate, partidele de opoziție autentice sunt interzise și mass-media din țară este controlată. Un climat politic ținut cu mână de fier de Kremlin poate fi însă amenințat de vecinii post-sovietici ai Rusiei. Acesta a fost motivul principal care a motivat decizia Moscovei din 2014 de a interveni militar în Ucraina. Și cel de acum, prin care Putin întinde mâna pentru a-l ajuta pe Lukașenko. Atât Ucraina, cât și Belarus, au un potențial imens de a declanșa mișcări pro-democrație în Rusia.

Kremlinul e coștient de nepopularitatea regimului Lukașenko, însă cu niciun preț nu i se poate permite Belarusului să devină o poveste de succes privind democrația, care ar putea inspira cereri similare de schimbări în interiorul Rusiei. Efectul de domino care a început la Berlin în 1989 și a dus rapid la dezintegrarea întregii URSS nu se poate repeta acum.

Anunțându-și disponibilitatea de a recurge la forță în sprijinul lui Lukașenko, Putin se plasează în opoziție cu milioanele de oameni din Belarus care nu-l mai vor pe liderul de la Minsk. Asta i-ar putea forța pe bieloruși să-și reconsiderea atitudinea față de Rusia, așa cum agresiunea rusă din 2014 i-a determinat pe ucraineni să respingă legăturile mai strânse cu Moscova în favoarea integrării euro-atlantice. Teama lui Putin de democrație a adus deja influența rusă în Ucraina la cel mai mare declin. Va face acum Putin aceeași greșeală în Belarus?, se întreabă autorii analizei.