Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, consideră că Europa are nevoie, în primul rând, de un model de creştere durabilă în faţa crizei economice cu care este confruntată.
„Nu este vorba despre a avea austeritate cu orice preţ, ci de a găsi căile durabile spre prosperitate”, afirmă Zoellick, într-un articol apărut luni în ediţia online a publicaţiei Financial Times.
„UE şi celelalte ţări dezvoltate au nevoie de mai mult decât de rigoare bugetară, mai ales dacă aceasta trece prin acumularea de impozite. Ele au nevoie să prindă ocaziile ce vin din creşterea din ţările în curs de dezvoltare, pentru a evita propriul lor deceniu pierdut”, susţine Zoellick.
Preşedintele BM compară situaţia Europei cu cea a Americii Latinăe din anii 1980, confruntată cu mari probleme de datorie publică şi constrânsă la reforme profunde. „Anumite economii dezvoltate sunt confruntate de acum cu o problemă asemănătoare: faptul de a trăi peste mijloace”, afirmă Zoellick, avertizând asupra „complicaţiei suplimentare că slăbiciuni în anumite părţi ale Europei pot contamina sisteme monetare, de credit şi chiar bugetare ale Uniunii Europene, cu consecinţe periculoase”.
În opinia lui Zoellick, lecţii pot fi trase din exemplul ţărilor în curs de dezvoltare care „arată calea” creşterii. Aceste state „au înţeles că o relansare durabilă depinde de relansarea sectorului privat. Întreprinderile investesc în situaţia în care contextul de politică economică le permite să realizeze profit”, subliniază preşedintele Băncii Mondiale în articolul său.
SURSA: Agerpres