Tumultul activităților zilnice, precum și nivelul de stress ridicat cu care societatea noastră se confruntă în mod constant, ne duc de multă ori cu gândul la o pauză bine meritată. La un moment de relaxare, la o evadare de la responsabilitățile zilnice solicitante, într-o oază doar a noastră.
În contextul în care în această perioadă, nu pentru toată lumea este la îndemână evadarea într-un concediu bine meritat, în locuri de poveste care să ne rupă de rutina zilnică și de îndatoririle față de familie, locul de muncă și societate, cuvântul masaj este cel care ne duce instant cu gândul la odihnă și relaxare. Câți dintre noi nu avem momente în care, după ce ajungem seara acasă după o zi solicitantă, nu ne-am dori altceva, decât un miracol, care să ne relaxeze atât mintea cât și întregul corp?
Un masaj, fie el de relaxare, terapeutic, anticelulitic, cu pietre vulcanice, ventuze, suedez, de remodelare, sau al scalpului este întotdeauna binevenit, acesta având rolul de a îmbunătăți mobilitatea corpului, recuperarea țesuturilor după anumite accidentări, dar și îmbunătățirea stării psihice.
Masajul este cel care ajută la stimularea tuturor simțurilor, la eliminarea stresului, oboselii, la activarea și îmbunătățirea circulației sanguine cât și a celei limfatice, la eliminarea toxinelor și a grăsimilor, la oxigenarea pielii și la îmbunătățirea aspectului acesteia precum și la tonifierea mușchilor. În ceea ce privește prețurile acestea variază în funcție de tipul de masaj ales și de numărul ședințelor dorite, sau necesare.
Masajul poate fi efectuat în saloane dedicate – de specialitate, sau acasă în confortul locuinței dvs.
Beneficiile oferite de masajul efectuat într-un salon
Dacă alegeți să mergeți la un salon pentru a beneficia de un masaj potrivit nevoilor dvs, trebuie să știți că acesta implică costuri începând de la 100 de lei până la 300 de lei pentru un masaj limfatic, iar prețurile pentru abonamentele cu diferite tehnici combinate pot ajunge ușor la 1.000 de lei pentru 10 ședințe. Trebuie însă să știți că prețurile variază de la un salon la altul, în funcție de zona în care salonul este amplasat, renumele acestuia și tipurile de masaj oferite.
Fiecare dintre noi suntem specialiști în domeniul în care lucrăm, iar acest lucru este valabil și pentru maseurii profesioniști. Un masaj bine efectuat poate fi benefic pentru întregul organism și poate ameliora, sau vindeca durerile din anumite zone ale corpului. Personalul unui salon poate identifica problema cu care vă confruntați, datorită experienței în domeniu și vă vor indica tipul de masaj corespunzător, astfel încât acesta să fie eficace asupra afecțiunilor existente.
Majoritatea maseurilor specializați folosesc uleiuri relaxante precum și uleiuri combinate cu efect țintit asupra anumitor afecțiuni, ventuze pentru masaj, pietre vulcanice și alte accesorii indispensabile pentru realizarea unor masaje relaxante și terapeutice cu efect garantat.
Beneficiile și avantajele unui masaj în confortul locuinței dvs
Persoanele care din varii motive, aleg masajul la domiciliu, dispun din start de un avantaj major și anume că se pot relaxa în confortul propriei locuințe fără a fi necesar să se deplaseze la un salon. Masajul la domiciuliu vă oferă posibilitatea de a vă relaxa într-un spațiu intim, familiar și totodată să mențineți satrea de relaxare pentru o perioadă mai lungă de timp.
În afară de acestea, masajul la domiciliu permite evitarea neplăcerilor provocate de întărzierile din trafic precum și a timpului de așteptare din salonul de masaj – lucruri care vă pot strica buna dispoziție și nu vă veți mai putea bucura de relaxare așa cum se cuvine.
Toate echipamentele, toate produsele necesare și utile efectuării unui masaj eficient vor fi aduse de către masseur la dvs acasă: masa de masaj pliabilă, uleiuri și emulsii pentru masaj și chiar lumânări parfumate.
Singura ”grijă” pe care o veți avea dvs este de a vă relaxa de a ”comanda” psihicului și întregului organism șă răspundă în mod favorabil la acțiunea masajului pentru că masajul nu constituie doar o modalitate de a oferi o stare de bine, ci mai degrabă o terapie deosebit de benefică pentru tratatrea multor afecțiuni.
În ceea ce privește tipurile de masaj care pot fi efectuate chiar la dvs acasă, acestea sunt surprinzător de numeroase și diverse: începând cu masajul clasic de relaxare, cel de întreținere, anticelulitic, suedez, terapeutic, sportiv, sau chiar masajul cu ventuze.
În afară de toate beneficiile menționate mai sus, unul dintre cele mami mari și atractive beneficii ale masajului la domiciliu este prețul acestuia. Prețulrile masajului la domiciliu variază între 50 de lei pentru o ședință individuală ajungând la 700 de lei pentru pachete cu tehnici combinate, constituite dintr-un total de 11 ședințe.
În loc de concluzii:
Masajul la domiciliu este destinat destinderii și relaxării, un mod prin care încrederea devine un cadou făcut propriei persoane și celor din jur. Un mod prin care puteți ”evada” mai lesne dintr-o relitate prea plină de tehnologie, responsabilități și atribuții. Cu ajutorul acestuia, în confortul căminului dvs, vă puteți folosi de simțuri pentru a vă conecta cu ființa dvs inetrioară, unde se află pacea și echilibrul. Masajul este una dintre cele mai puternice forme de comunicare. Atingând comunicăm, transmitem celorlalți sentimente, gândurile pe care le avem.
Diferențele dintre un masaj la salon și unul efectuat la dvs acasă
La salon puteți dispune de mai multe servicii, comparativ cu masajul de acasă. Masajul efectuat într-un salon specializat conține tehnici de relaxare special pentru refacerea stării fizice și emoționale a clientului prin intermediul diverselor instrumente ajutătoare: uleiuri esențiale aromate, bețe de bambus, ventuze, pietre vulcanice încălzite, emulsii de masaj, anumite dispozitive de masaj folosite pentru relaxarea corpului, sau a picioarelor. Desigur aceastea atrag și costurile mai ridicate însă efectul este diferit față de cel al unui masaj tradițional efectuat doar manual.
La domiciliu cel mai des efectuate sunt masajele relaxante, terapeutice, anticelulitice și drenajul limfatic, pentru că cel mai adesea acestea nu implică folosirea altor accesorii decât mâinile experimentate ale maseurului. Sunt totuși și maseuri mobili care oferă și masajul cu ventuze în cadrul terapiilor efectuate la domiciliul clientului.
Un masaj la domiciliu are o tentă mai intimă, iar prin intermediul uleiurilor și a lunmânărilor parfumate se poate obține o atmosferă relaxantă și lipsită de stress. Această stare se menține și după plecarea maseurului, dat fiind că vă aflați în confortul propriei locuințe bucurându-vă o perioadă mai îndelungată și de mirosul îmbătător oferit de lumânările și uleiurile parfumate utilizate în timpul ședinței de masaj.
Costurile masajului efectuat la salon, sau la domiciliu variază în funcție de tipul masajului efectuat, de ustensilele și accesoriile folosite, însă indiferent de costurile masajului, sau de locul în care alegem să-l facem, cel mai important lucru este că acesta are multiple beneficii atât asupra psihicului nostru, ajutându-ne să scăpăm de stress și anxietate, cât și asupra fizicului prin îmbunătățirea musculaturii, mobilității corpului, circulației sângelui, stimularea limfei, sau refacerea sistemului nervos.