Am văzut o știre, pe 10 octombrie, potrivit căreia cursul BNR a ajuns la aproape 4,52 lei/euro, mai precis la 4,5175. În același timp m-am uitat însă și pe site-ul Băncii Centrale Europene (BCE) și am observat, tot în aceeași zi, un curs de 4,5035 lei/euro.
Cursul BNR se vede că-i diferit de cursul BCE, care-i cel bun? Amândouă-s la fel de bune, diferă doar datele de piaţă, deoarece au fost culese la ore diferite ale zilei. De fapt, nu există nici cursul BNR, nici cel al BCE, ci doar cotații de piață, stabilite pe baza cererii și a ofertei. Iar problema e că într-o economie cu prețuri în euro, comerciantul trebuie să justifice Fiscului cursul de pe factură. Și cea mai simplă variantă e să caute cotațiile afișate pe site-ul BNR. Pentru Fisc, BNR “garantează” că acel curs a existat pe piață la o anumită dată.
Deși, la fel de bine, se poate utiliza cursul BCE, fiindcă e un garant la fel de bun. Da, însă nimeni n-ar trebui să fie împotrivă ca o companie să utilizeze cursurile văzute la un moment dat în piaţă, şi care pot fi justificate cu o captură de ecran. Fiindcă la baza stabilirii cursurilor BNR sau BCE stau astfel de “capturi” făcute la momente diferite. De ce Fiscul n-ar recunoaşte orice captură de ecran ca fiind valabilă? Îi e teamă statului să nu fie furat, ca atunci când admite o campanie de ieftiniri o singură dată pe an ca să nu i se micşoreze cuantumul taxelor? Sau încearcă să creeze spaţiu să aplice amenzi, deşi lipseşte baza legală?
Dar toate acestea se pot rezolva dacă firmele ar plăti un impozit forfetar, o taxă de funcționare, pe care, după ce o varsă la Fisc, acesta să nu mai fie preocupat dacă se duc prețurile de vânzare sub cele de achiziție și în ce ritm se realizează amortizările. După plată agentul face ceea ce vrea el. Crește sau reduce prețurile, se târguiește “ca la piață” la el în prăvălie, cum se vede la Istanbul. Fiindcă modelul german de fiscalitate nu se potriveşte unor ţări precum Grecia şi România, ci mai degrabă cel turcesc, care e mult mai liberal decât “liberala” UE.
De ce să nu se extindă forfetarul în absolut toate zonele unde optimizează cheltuielile, atât pentru companie, cât și pentru stat? Ce nevoie are o frizerie, de pildă, după ce achită taxa, să depună bilanț sau să aibă contabil? Aceste “complicații” au apărut când statului îi era teamă să nu fie furat.
Acum însă trebui totul flexibilizat, pentru a se vorbi, pe bune, de economie de piață funcțională. Iar cei ce plătesc mai rapid taxa ar trebui să primească un discount, și astfel s-ar încuraja sectoarele dinamice ale economiei. Și când Fiscul nu va mai gândi în termeni de procente impozitul pe profit, fiindcă statul n-a investit cot la cot cu antreprenorul ca să-i pretindă o cotă procentuală, sau nu se va mai preocupa de cursul “prins” în contabilitate, cu siguranță că nu se va mai vorbi de cursul BNR sau al BCE, ci doar de cursul pieței.
Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro