“În primul rând, alcătuiește bugetul personal lunar cu sumele care îți vin în minte, de o parte veniturile și de alta cheltuielile. Nu este necesar ca sumele cheltuite să fie fixe de la început, ci cât mai bine aproximate, dar important este să le treci pe toate și apoi să le revizuiești. Apoi, ordonează cheltuielile pe modelul 20/50/30 (20% din venituri alocă-le economiilor, 50%, satisfacerii nevoilor de zi cu zi, iar 30%, cheltuielilor pentru satisfacerea dorințelor)”, explică oamenii implicați în proiectul “ Școala de bani”, susținut de BCR.
Ce înseamnă, punct cu punct, acest 20/50/30?
- Circa 20% este fondul de economii necesar rambursării datoriilor, economiilor, cheltuielilor neprevăzute și pensiei. Procentul economisirii ar trebui să crească odată cu vârsta: de la 5% la 20 – 25 de ani la 10 – 15% în perioada cea mai activă a vieții (30 – 50 de ani), pentru ca după această vârstă capacitatea de economisire să depășească 20%.
- 50% reprezintă cheltuielile pentru satisfacerea nevoilor cum ar fi locuința, transportul, cumpărăturile și utilitățile. În cazul neîncadrării în 50%, trebuie reduse cheltuielile. Dacă e vorba de venituri mai mari, de aici se poate economisi.
- 30% în medie sunt cheltuieli alocate satisfacerii dorințelor: vacanțe, gadget-uri, vestimentație, masa în oraș etc. Acest procent nu trebuie depășit nici dacă există venituri mai mari pentru a-l menține. Pentru a avea vacanța mult visată economisește din timp de aici.
Ce sfaturi mai dau bancherii
În fiecare lună, plătește-te pe tine prima dată, adică economisește întâi și cheltuie după aceea din ce a rămas. Economiile pot fi transformate și în investiții.
În al doilea rând, optimizează cheltuielile din zona de 50% încercând să reduci procentul, atât din cheltuielile curente, cât și din cele cum ar fi utilități, taxe și impozite, în măsura posibilităților. Asta se poate face alcătuind o listă în ordinea importanței, de la cea mai importantă la cea mai puțin importantă și optimizând de jos în sus. Atenție la cheltuielile legate de hrană, care pot fi reduse prin aprovizionare o dată pe săptămână, de exemplu.
Stabilește obiective financiare pe termen mediu și lung și ține cont de ele în bugetul lunar personal. De pildă, pentru a cumpăra o mașină pune lunar deoparte o sumă din salariu în funcție de modelul dorit sau calculează din timp suma lunară pe care o poți plăti ca rată la un credit și include-o în bugetul lunar personal.
La final de lună, revizuiește veniturile, cheltuielile și planurile. Vezi ce ți-a lipsit, unde ai fi putut să cheltuiești mai puțin și planifică prioritățile pentru următoarea lună. Nu uita niciodată să pui bani deoparte, disciplina financiară este esențială pentru un buget echilibrat. Din banii economisiți, prioritatea este crearea unui fond de rezervă (minimum trei luni de cheltuieli lunare, confortabil șase luni).
De asemenea, ia în calcul perioada când nu vei putea munci. Realizează un plan financiar realist pentru un eveniment neprevăzut la muncă sau pentru pensie de care să ții cont atunci când economisești.
“Crearea unui buget personal implică trei pași: calcularea venitului lunar, cea a cheltuielilor lunare – inclusiv acelea periodice – și analiza bugetului și urmărirea evoluției situației financiare. Adică afli diferența dintre venituri și cheltuieli. Optim este să fii pe plus, adică să ai un excedent. Dacă ești pe minus, e cazul să cauți o soluție fie pentru creșterea veniturilor, fie pentru reducerea cheltuielilor”, a declarat Nicoleta Deliu, coordonator al programului Școala de bani.