Pentru a proteja sănătatea dinților și a țesuturilor gingivale, alimentele pe care le mâncăm ne pot ajuta să evităm infecțiile și bolile cavității bucale. Cercetările arată că anumite tipuri de alimente pot contribui la apariția cariilor dentare.
Acest lucru se întâmplă când smalțul este compromis. Dacă nu sunt tratate, cariile pot duce la infecții, dureri și chiar la pierderea dinților afectați, potrivit Yahoo.com.
Dr. Cary Goldstein, medic stomatolog din Atlanta, spune care sunt alimentele care pot contribui la apariția cariilor dentare și de ce trebuie să fim atenți la ceea ce mâncăm și bem.
”În timp ce periajul regulat și folosirea aței dentare vă pot ajuta să aveți dinți sănătoși, este important să fiți conștienți mai ales de acele alimente care vă pot caria dinții”, spune medicul. Iată care sunt alimentele și băuturile care pot afecta sănătatea orală.
Băuturile pline de zahăr
Dacă sunteți mare consumator de băuturi bogate în zahăr, atunci nu vă mirați că dinții vi se cariază. Băuturile energizante și cele carbogazoase, precum și ceaiurile îndulcite, pot contribui, în timp, la apariția cariilor dentare.
„Zahărul din aceste băuturi se lipește de dinți și contribuie la creșterea bacteriilor producătoare de acid, ceea ce va duce, inevitabil, la acumularea plăcii, care cauzează carii și decolorarea dinților”, explică dr. Goldstein.
„Încercați să beți acest tip de băuturi cu moderație și apoi clătiți bine gura cu apă”, recomandă dr. Goldstein.
Alimente care se lipesc ușor de dinți
Acest tip de alimente, în special bomboanele sau fructele uscate, pot evolua, treptat, devenind o problemă pentru dinți și cavitatea orală. „Aceste alimente se blochează între dinți și pot fi dificil de îndepărtat doar cu periuța de dinți.
De asemenea, conțin zahăr, care, în timp, poate duce la carii”, spune dr. Goldstein. „Pentru a reduce riscul apariției cariilor, optați pentru gustări mai sănătoase, nelipicioase, cum ar fi legumele, nucile și brânza”, recomandă medicul.
Alimentele acide
Alimentele foarte acide, cum ar fi citricele, roșiile și oțetul, pot afecta smalțul dinților. „Deși aceste alimente sunt sănătoase, acizii pe care-i conțin vă pot eroda smalțul”, spune dr. Goldstein.
„Dacă alegeți să mâncați alimente acide, asigurați-vă că vă clătiți gura cu apă pentru a ajuta la neutralizarea acidului”, sfătuiește el.
Carbohidrații rafinați
Carbohidrați precum pâinea și chipsurile pot duce la carii. „Bacteriile din gură se hrănesc cu zahărul din carbohidrați, care poate contribui la formarea plăcii și a cariilor”, explică dr. Goldstein.
„Asigurați-vă că vă periați și folosiți ața dentară după ce mâncați carbohidrați. Ar fi bine să alegeți carbohidrați mai sănătoși, cum ar fi fructele, legumele și cerealele integrale”, spune medicul.
Pe lângă tipul de aliment, este foarte important și momentul zilei în care acesta este consumat, frecvența și asocierea cu alte alimente. Nu este obligatorie eliminarea completă a acestor alimente, dar respectarea câtorva reguli ajută la diminuarea impactului pe care l-ar putea avea.