Refluxul gastric este o experiență frustrantă și foarte frecventă. Peste 60 de milioane de americani declară că suferă de arsuri gastrice cel puțin o dată pe lună și 15 milioane le experimentează zilnic.
Refluxul gastric poate fi cauzat de o serie de factori printre care mâncatul in exces, fumatul, obezitatea și chiar sarcina.
Puțini știu că anumite obiceiuri alimentare agravează aceste probleme. Deoarece persoanele cu reflux acid sunt sensibile la iritații esofagiene, consumul unor alimente prea aromate, condimentate sau acide poate amplifica simptomele.
Ketchup-ul
Ketchup-ul este un condiment foarte comun. Este foarte acid – baza de roșii este deja acidă, iar în timpul procesării devine și mai puternică.
Deși suntem tentați să adăugăm ketchup la mese, acest condiment dublu acid ar trebui evitat. În plus, ketchupul are o valoare nutritivă redusă.
Sosul iute
De la ouă la sandvișuri până la carne, sosul iute este un condiment la cafre puțini renunță. Cu toate acestea, alimentele picante sunt unul dintre cele mai nocive pentru cei care suferă de reflux acid și arsuri la stomac. Alimentele picante agită acizii din stomac și le fac mai susceptibile să se strecoare înapoi în esofag, aceasta fiind sursa de reflux acid.
Dacă nu doriți să renunțați la alimentele picante, încercați măcar să reduceți cantitatea pe care o consumați. Reducerea consumului de alimente picante poate face o diferență în refluxul acid și poate reduce simptomele.
Usturoiul și ceapa
Ca și ketchup-ul, usturoiul și ceapa sunt foarte acide, ceea ce ar putea agrava refluxul acid și inflamația esofagiană.
Ambele sunt mai puternice când sunt crude, așa că ar fi mai bine să le gătiți înainte de a le consuma.
Sursa foto: Dreamstime