Site-ul This is Money arată care sunt cele mai frecvente afecțiuni care pot duce la anularea unui permis auto în Marea Britanie. Între 1 ianuarie 2014 și 1 iunie 2023, aproximativ 580.000 de șoferi au rămas fără dreptul de a mai conduce o mașină din cauza unor probleme de sănătate, potrivit înregistrărilor oficiale. Agenția de eliberare a permiselor auto consideră că aceste probleme de sănătate pot pune în pericol atât persoanele respective aflate la volan, cât și pe ceilalți participanți la trafic.

Mai mult de două treimi aveau 50 de ani sau peste

Astfel, până la data de 1 iunie 2023, 23.669 de șoferi din Marea Britanie și-au pierdut dreptul de a se urca la volan din cauza unor afecțiuni medicale. Aproape nouă din zece (88%) dintre aceștia erau deținători de permise auto și de motociclete (20.712), în timp ce restul de 2.957 erau șoferi de camioane sau autobuze.

Datele arată că unui număr de 89.361 de șoferi li s-au anulat permisele auto, de la începutul anului 2022 până la începutul acestei luni. Dintre aceștia, mai mult de două treimi (59.930) aveau 50 de ani sau peste, 8.650 aveau sub 30 de ani, iar 1.810 erau adolescenți. Toți au rămas fără permisul auto din cauza unor afecțiuni medicale. Cele mai importante afecțiuni medicale care au dus la anularea permiselor au fost epilepsia, bolile vasculare sau arteriale, vederea dublă, cataracta, convulsiile, amețelile, nesiguranța din cauza medicamentelor și a apneei în somn.

Iată care sunt cele mai importante afecțiuni care duc automat la anularea permisului:

Demența

Este o afecțiune progresivă. În timp, se agravează și duce la mari probleme cognitive. O persoană care a primit un diagnostic de demență în stadiu incipient poate continua să conducă în siguranță pentru o perioadă. Cu toate acestea, demența este o afecțiune progresivă, adică, în timp, se agravează.

Capacitatea cognitivă a unei persoane va scădea, ceea ce poate face mai dificilă conducerea unei mașini în siguranță.

Consumul de alcool sau substanțe interzise

Medicamentele pentru durere pot provoca stări mentale alterate și pot afecta șofatul. Așa că nu trebuie luate de cei care conduc o mașină.

Substanțe precum marijuana, drogurile și alcoolul modifică în mod dramatic capacitatea de a conduce.

Epilepsia

Epilepsia, sau tulburarea convulsivă, este unul dintre cele mai frecvente motive medicale pentru care conducătorilor auto li se suspendă permisul.

Convulsiile provoacă o activitate anormală a creierului. Cei care suferă de epilepsie nu-și mai pot controla corpul. Simptomele pot varia foarte mult la persoanele care au convulsii în timpul unei crize de epilepsie.

Accident vascular cerebral sau alte afecțiuni neurologice

Un accident vascular cerebral poate afecta grav modul în care funcționează organismul, blocând fluxul de sânge în creier. Un AVC poate provoca timpi de reacție încetiniți în creier, iar acest lucru poate modifica abilitățile de conducere.

Și alte afectiuni neurologice pot afecta creierul si sistemul nervos. Scleroza multiplă, boala Parkinson și demența/boala Alzheimer pot provoca mișcări întârziate, judecată slabă, memorie alterată și confuzie.

Pierderea cunoștinței

Leșinul este destul de frecvent. Atunci când episoade de leșin apar fără un motiv cunoscut, trebuie raportate. Acest lucru poate duce la suspendarea permisului auto.

Vertijul

Amețelile, cunoscute și sub numele de vertij, vă pot face să vă simțiți dezorientați. Au loc brusc iar cei care sunt afectați de vertij simt că le fuge pământul de sub picioare. Această senzație înseamnă că nu aveți ce căuta la volanul mașinii.

Diabetul

Dacă glicemia scade prea mult, provocând simptome de hipoglicemie, poate fi extrem de periculos în timpul șofatului. Simptomele includ modificarea stării mentale, confuzie, amețeli sau chiar lipsă de reacție.

Se poate întâmpla și invers. Glicemia crescută pot avea simptome similare, dacă nu sunt controlate. Oricare dintre cele două pot fi periculoase dacă suntem la volan.

Pierderea mobilității

Durerile articulare sau artrita pot afecta șofatul.

Afecțiunile cardiace

Problemele cardiace, cum ar fi un atac de cord sau angina pectorală, pot fi motive pentru a nu putea conduce în siguranță mașina. Un atac de cord recent poate provoca amețeli, leșin sau dureri în piept, punând șoferul în pericol.

Angina pectorală poate provoca dureri bruște în piept, gât, spate sau maxilar, care pot distrage atenția șoferului.