Luni, pe data de 6 februarie, Senatul a adoptat, în plen, în unanimitate, propunerea legislativă pentru completarea Codului penal care prevede ca şoferii drogaţi, în stare de ebrietate sau fără permis, care au generat un accident rutier mortal, să fie pedepsiţi cu închisoare cu executare.
Propunerea legislativă, inițiată de senatorul PSD Robert Canzanciuc și ulterior însușită de un grup de parlamentari PSD și PNL, a fost reintrodusă în circuitul parlamentar în noiembrie 2022 după ce a fost respinsă de Parlament în anul 2019.
România, prima în Europa la numărul de morți în accidente rutiere
Potrivit lui Cazanciuc, România ocupă, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere. Acesta susține că în 2019, Camera decizională a respins inițiativa „din raţiuni politice absurde şi în mod sfidător la adresa interesului general al societăţii de a proteja în mod real viaţa şi de a pune capăt carnagiului de pe şoselele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor”.
Senatorul PSD a adăugat că datele furnizate de Poliţia Română şi de Ministerul Justiţiei arată că sunt 20.000 de persoane trimise în faţa instanţelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influenţa drogurilor sau băuturilor alcoolice.
Potrivit raportului de activitate al Ministerului Public pe anul 2021, citat în expunerea de motive, a crescut numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru accidente mortale de circulaţie (473) faţă de 396 în anul 2020.
„O parte semnificativă a accidentelor grave de circulaţie soldate cu victime decedate o reprezintă cazurile de ucidere din culpă în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului.
Practica instanţelor de judecată de a soluţiona astfel de cazuri prin hotărâri definitive şi irevocabile de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere a intrat în atenţia opiniei publice, atitudinea generală fiind că sancţiunea aplicată este considerată prea blândă în raport cu (…) relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă”, se mai arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
Cei implicați în accidente rutiere soldate cu morți ar putea să nu mai conducă niciodată
Robert Cazanciuc a mai spus că dorește să propună, de asemenea, modificarea Codului Rutier, astfel încât cei care au produs accidente soldate cu victime să nu mai aibă niciodată dreptul de a conduce.
„Să fim foarte bine înţeleşi. Nu vreau să ajungă nimeni la închisoare. Dacă cineva e la închisoare, înseamnă că altcineva a murit. Este un semnal de alarmă pentru noi toţi.
Când vedem pe cineva despre care ştim, la o petrecere, că a consumat substanţe interzise să-l tragem de mânecă să nu urce la volan. Nu e suficientă această lege. Va trebui să modificăm şi Codul Rutier, astfel încât cei care produc aceste accidente să nu mai poată urca niciodată la volan”, a precizat el.
Senatorul PSD a menționat că dedică această inițiativă legislativă Anastasiei, fetița care a fost spulberată de o mașină la numai 4 ani, chiar de ziua copilului.
Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a precizat, la rândul său, că propunerea legislativă reprezintă „un semnal foarte clar pentru responsabilitate”.