Suspendarea înmatriculării unui automobil vizează o operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.

A fost introdusă o nouă prevedere

După ce mai mulţi şoferi români au avut de plătit amenzi usturătoare fie pentru ITP expirat, pentru depășiri ale vitezei legale ori pentru lipsa rovinietei, deşi nu se aflaseră la volan, autoritățile competente au introdus în Codul Rutier o prevederea nouă. Este vorba de „suspendarea înmatriculării auto”.

Legislaţia arată că în cazul în care se schimbă proprietarul automobilului, înmatricularea autovehiculul va fi suspendată dacă noul deținător nu va cere Direcţiei de Înmatriculări, în intervalul de timp prevăzut de legislația în vigoare, transcrierea dreptului de proprietate, conform evz.ro.

În această situaţie, autovehiculul nu va mai putea fi folosit până în momentul în care nu se va rezolva motivul pentru care a fost dispusă măsura suspendării înmatriculării. La fel, autorităţile vor să evite astfel situaţiile în care şoferi care aveau interdicţie de a conduce sau aveau amenzi neachitate cumpărau maşini şi le treceau pe numele altor rude sau cunoştinţe, dar ei le conduceau.

Care este termenul pentru suspendarea înmatriculării?

Suspendarea înmatriculării auto poate apărea în situaţia în care înmatricularea mașinii nu este transcrisă pe numele noului proprietar în termenul de 90 de zile de la data achiziționării. Înainte noii proprietari aveau la dispoziţie 30 de zile pentru această operaţiune.

De asemenea, suspendarea înmatriculării auto poate fi decisă dacă în urma unei verificări RAR inspectorii decid anularea anularea inspecției tehnice periodice (ITP).

Care sunt principalele neconformități constatate de către RAR?

Registrul Auto Român a verificat în trafic, în primele șase luni din anul 2022, 37.573 de vehicule, din toată România. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,73% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
• instalația electrică de iluminare-semnalizare (28,09%);
• emisiile poluante (24,32%);
• punți, jante, anvelope și suspensie (13,51%);
• parbriz, geamuri laterale, lunetă (13,01%).

Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,50% dintre vehiculele controlate şi în 1,71% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 1.589 de autovehicule.