Nu mai poți conduce noaptea! Apar noi interdicții pentru șoferi

Apar noi interdicții pentru șoferi! Reglementările privind permisul de conducere se vor schimba curând în Uniune Europeană (UE).

Una dintre modificările propuse de oficialii europeni prevede introducerea unei interdicții de a conduce noaptea. Dacă Parlamentul European va adopta proiectul de lege, toate statele membre din UE vor fi obligate să pună în aplicare această interdicție.

Scopul principal este reducerea numărului de accidente rutiere. Proiectul de lege a fost deja depus și a fost prezentat marți, 19 septembrie 2023. Interdicția îi vizează pe șoferii începători și pe cei vârstnici, potrivit Karlsruhe Insider.

Conform sursei citate anterior, oficialii europeni vor să reducă la zero numărul deceselor cauzate de accidentele rutiere până în 2050.

Rămâi zece ani fără permisul de conducere! Se schimbă legea în România

Rămâi 10 ani fără permis! Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus un proiect legislativ care prevede interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la zece ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului. Potrivit lui, scopul măsurii este menit să prevină și să combată „cu mai mare fermitate și eficiență” traficul de droguri.

El susține că traficul de droguri a luat mare amploare în ultimul timp. Din acest motiv, spune el, am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societate. În acest context, dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani.

Potrivit social-democratului, pedeapsa va fi aplicată în cazul depistării şoferilor sub influenţa drogurilor sau alcoolului. Mai mult, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată.

„Am depus, astăzi, așa cum am promis public, un proiect legislativ menit să prevină și să combată cu mai mare fermitate și eficiență traficul de droguri, care a luat o așa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe șosele țării. (…)

Dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării șoferilor sub influența drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată”, a scris Robert Cazanciuc pe Facebook.