O categorie de români nu va mai primi niciun ban din partea statului. Acești români ar fi trebuit să primească subvenții, însă nu au respectat condițiile impuse de programul de care beneficiau. Despre ce este vorba, de fapt?
Fermierii care nu mai primesc bani de la stat
Mai mulți fermieri dintr-un județ cu culturi de legume nu vor beneficia de subvenții pentru că nu au avut plantele necesare în teren conform programelor Usturoiul și Tomata, care sprijină producția de legume românești.
75 de fermieri din județul Olt au fost eliminați din programele guvernamentale destinate susținerii culturilor de tomate și usturoi.
Principala cauză pentru care acești fermieri nu au fost eligibili pentru ajutoare financiare este:
- absența culturilor în teren
- sau declararea incorectă a suprafeței cultivate
Programele „Tomate” și „Usturoiul” au fost create pentru a încuraja producția locală și pentru a furniza sprijin financiar fermierilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
Totuși, există legumicultori care nu vor beneficia de subvențiile acordate de stat.
Și acest lucru se datorează faptului că unii fermieri nu au avut în realitate culturile de tomate sau usturoi pe care le-au declarat.
În curând, fermierii eligibili vor primi plățile în conturile lor. Fermierii înregistrați în aceste programe vor primi restul ajutorului de minimis după ce își vor valorifica producția. Vor fi respectate aceleași principii pe care s-a bazat acest sprijin în anii precedenți.
Ministerul Agriculturii a promis să efectueze plăți de 1.500 de euro producătorilor de tomate la 1 iulie pentru prima jumătate a anului. Restul sumei va fi acordată pentru partea a doua a anului.
Fermierii se plâng că sunt nevoiți să arunce roșiile
Programul Tomata a stimulat un număr crescut de producători să cultive roșii. Acum, aceștia se confruntă cu problema mărfii nevândute.
Petrică Bolocanu din comuna Colibași, județul Giurgiu, deține două solarii cu roșii. Acestea acoperă o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați.
El spune că din ce în ce mai mulți producători au cultivat tomate pentru a beneficia de subvenția de 3.000 de euro pe an de la stat. Acest lucru a condus la supraproducție și scăderea prețurilor.
”Am aruncat 5 tone, din solarul acesta. Mi-a degerat prima dată de la frig și am pus din nou și au ieșit tocmai pe 1 iulie, când erau roșiile un leu kilogramul. Și am zis decât să le dau cu un leu kilogramul, mai bine le-am aruncat. Am mai dat la case de copii și de bătrâni”, spune fermierul.
El menționează că producția de ardei kapia este mai rentabilă, însă producătorii în acest sector nu beneficiază de subvenții.