4,22 milioane de microplastice și 2,11 miliarde de particule nanoplastice
O echipă de la Universitatea Nebraska-Lincoln din SUA a efectuat experimente folosind recipiente pentru alimente, pentru copii, fabricate din polipropilenă și polietilenă, care sunt aprobate ca fiind sigure de utilizat de autoritățile de reglementare – Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA).
După trei minute de încălzire într-un cuptor cu microunde de 1.000 de wați, mai multe lichide introduse în recipiente au fost analizate pentru microplastice (cel puțin 1/1000 de milimetru în diametru) și nanoplastice (și mai mici). Numărul particulelor a variat, dar cercetătorii au estimat că 4,22 milioane de microplastice și 2,11 miliarde de particule nanoplastice dintr-un singur cmp de plastic ar putea fi eliberate în timpul celor trei minute de încălzire la microunde.
„Când mâncăm anumite alimente, în general avem o idee despre conținutul lor caloric, nivelul de zahăr și alți nutrienți”, spune inginerul Kazi Albab Hussain, de la Universitatea din Nebraska-Lincoln.
„Cred că este la fel de important să fim conștienți de numărul de particule de plastic ajunse în alimentele noastre”, subliniază el.
Particulele de plastic pot fi dăunătoare intestinului și proceselor biologice
Apa sau produsele lactate din interiorul produselor din polipropilenă sau din polietilenă ar putea furniza cele mai mari concentrații de plastic, au dezvăluit cercetătorii. Particulele au fost eliberate și atunci când alimentele și băuturile au fost refrigerate și păstrate la temperatura camerei, dar au fost mai puține la număr.
Studiile au arătat că aceste particule de plastic pot fi dăunătoare intestinului și proceselor biologice. Mulți experți au avertizat că folosirea recipientelor de plastic în cuptorul cu microunde ar putea avea un impact asupra sănătății. Nutriționsta Melissa Bunkers spune că majoritatea recipientelor din plastic conțin „disruptori endocrini” Bisfenol A sau BPA, care pot fi eliberați în alimente la o temperatură mai mare.
Cu toate acestea, deși s-au făcut o mulțime de studii asupra impactului acestor substanțe chimice, nu există un răspuns clar cu privire la periculozitatea recipientelor din plastic ajunse în cuptorul cu microunde. Pe de altă parte, un studiu publicat în 1992 de Raum & Zelt a demonstrat că aminoacizii care se formează în mod natural suportă schimbări izomerice și transformări toxice sub impactul produs de microundele din cuptoare.
Oamenii ingerează în mod constant microplastice
Oamenii ingerează în mod constant microplastice – bucăți mici de plastic care măsoară mai puțin de 5 mm diametru. Microplasticele ajung și în mări și oceane și reușesc să se infiltrezeși în lanțul de aprovizionare cu fructe de mare, iar studiile asupra excrementelor umane arată că plasticul trece cu ușurință prin sistemele digestive. Microplasticele se desprind și din recipientele de plastic. Acestea pot elimina microplastice, ca de altfel și în timpul altor practici obișnuite de depozitare și reîncălzire a alimentelor.
„Dacă spălați recipiente din plastic, dacă le încălziți în cuptorul cu microunde sau dacă le-ați folosit mulți ani și sunt uzate, toate acestea vor elibera mai multe microplastice”, spune Bruce Lanphear, profesor de științe la Universitatea Frasier din Vancouver, scrie ScienceAlert.