Nu ne mai folosește buletinul. Decizie pentru zeci de mii de români de la 1 ianuarie 2025

buletin

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Nu se mai folosește buletinul! După ce România va adera și cu frontierele terestre la spațiul Schengen, nu vom mai avea nevoie de cartea de identitate pentru a călători în Bulgaria. Controalele la frontieră vor continua însă pentru o perioadă.

Nu ne va mai trebui buletinul pentru a călători în Bulgaria

Nu se mai folosește buletinul! Românii vor putea călători în Bulgaria fără a mai avea nevoie de cartea de identitate, imediat după aderarea la spațiul Schengen pe cale terestră, deși controalele de frontieră vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni.

Această informație reiese din acordul semnat vineri la Budapesta de miniștrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei și Ungariei.

Acordul menționează doar obligația autorităților vamale de a continua efectuarea controalelor la frontieră, dar nu clarifică dacă acestea vor viza toți cei care trec granița sau vor fi efectuate aleatoriu, așa cum se întâmplă în prezent, după aderarea la Schengenul aerian.

Potrivit textului acordului, semnatarii au convenit să continue efectuarea controalelor la granițele interne, în scopul de a atenua posibilele schimbări ale modelelor de migrație ce ar putea apărea odată cu absența granițelor interne.

Aceste controale vor fi introduse la granițele terestre dintre Ungaria și România, respectiv România și Bulgaria, în conformitate cu Art. 25a (4) și (5) din Codul Frontierelor Schengen, pentru o perioadă inițială de cel puțin șase luni, cu scopul de a preveni orice amenințare gravă la adresa ordinii publice sau securității interne.

Acordul a fost făcut public de Budapesta pe contul de X al Președinției ungare a Consiliului UE.

Intrarea de facto a României în spațiul Schengen terestru ar putea avea loc pe 1 ianuarie 2025, cu condiția să nu apară evenimente neprevăzute. Un vot formal pe această temă este programat pentru mijlocul lunii decembrie, în cadrul Consiliului miniștrilor de Interne și Justiție ai Uniunii Europene (JAI).

Controalele vamale la granița vor continua pentru cel puțin șase luni

De asemenea, potrivit acordului semnat vineri la Budapesta, controalele vamale vor continua pentru cel puțin șase luni și la punctele de frontieră dintre Bulgaria și Turcia.

De asemenea, la granița dintre Bulgaria și Turcia va fi dislocat un contingent multinațional de polițiști de frontieră, care va include și 40 de grăniceri din România.

“În spiritul solidarității, (semnatarii sunt de acord – n.r.) să continue sprijinirea Bulgariei în protejarea graniței externe terestre a UE cu Turcia, prin desfășurarea unui contingent multinațional de poliție format din 100 de grăniceri (Austria 15, Bulgaria 25, Ungaria 20 și România 40)”, se arată în document.

Din textul documentului făcut public de autoritățile maghiare rezultă că semnatarii acordului vor finaliza ultimele pregătiri pentru ca membrii JAI să ia o decizie oficială în cadrul Consiliului din decembrie, privind eliminarea controalelor la frontiera terestră româno-bulgară până la sfârșitul acestui an.

„Prin încheierea și implementarea acestei declarații, părțile au convenit să inițieze pașii necesari pentru adoptarea deciziei formale a Consiliului privind stabilirea datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la granițele interne terestre cu și între Republica Bulgaria și România, până la sfârșitul acestui an”, mai scrie în documentul citat.