Conducătorii de autovehicule şi tramvaie se clasifică în două grupe:

– grupa A (șoferii amatori);

– grupa B (șoferii cu atestat profesional)

Care sunt condițiile pentru șoferii amatori?

Pentru șoferii din grupa A, cei amatori, se consideră incompatibilitate aritmia severă. Mai mult, purtătorilor de pacemaker le vor fi eliberate sau reînnoite permisele de conducere auto pe baza aprecierilor medicale autorizate şi a controalelor medicale regulate.

Bolnavilor cu tensiune arterială anormală le vor fi eliberate sau reînnoite permisele de conducere auto pe baza unei opinii medicale autorizate, după analiza posibilelor complicaţii şi a riscului apariţiei acestora pentru siguranţa rutieră.

Angina de repaus sau prezenţa unui infarct miocardic în antecedente necesită opinia medicală autorizată înainte de eliberarea sau de reînnoirea permisului de conducere. Dacă este necesar, solicitantul va efectua controale medicale regulate, în funcţie de recomandările medicale.

Permisele de conducere pot fi eliberate sau pot fi reînnoite solicitanţilor ori şoferilor care suferă de insuficienţă renală severă pe baza unei opinii medicale autorizate şi a controalelor medicale regulate.

Permisele de conducere auto pot fi eliberate sau pot fi reînnoite pentru solicitanţii ori şoferii cu diabet zaharat pe baza unei opinii medicale autorizate şi a controalelor medicale adecvate fiecărui caz.

Condițiile pentru șoferii cu atestat profesional

Pentru șoferii din grupa B, cei cu atestat profesional, autoritatea medicală competentă va lua în considerare riscurile adiţionale şi pericolele implicate de conducerea vehiculelor în condiţiile definite de această grupă. Standarde minime de sănătate şi incompatibilităţi legate de bolile aparatului renal.

Insuficienţa renală severă ireversibilă constituie incompatibilitate. Doar cazurile excepţionale, justificate de o opinie medicală autorizată şi de controale medicale regulate, pot beneficia de eliberarea sau de reînnoirea permiselor de conducere auto.

Standarde minime de sănătate şi incompatibilităţi legate de diabetul zaharat. Permisele de conducere auto pot fi eliberate sau pot fi reînnoite solicitanţilor ori şoferilor din această grupă, suferinzi de diabet zaharat, care necesită tratament cu insulină, numai în cazuri excepţionale şi numai atunci când există o opinie medicală autorizată motivată corect, cu obligativitatea efectuării de controale medicale regulate.

Standarde minime de sănătate şi incompatibilităţi legate de patologia oftalmologică. Toate persoanele care solicită permis de conducere trebuie să fie supuse unor investigaţii care să certifice că au o acuitate vizuală corespunzătoare pentru conducerea vehiculelor. La această examinare trebuie acordată o atenţie specială următoarelor repere: acuitate vizuală, câmp vizual, vedere în crepuscul, boli progresive ale ochiului.

Standarde minime de sănătate şi incompatibilităţi legate de bolile neurologice

Permisele de conducere auto nu se vor elibera sau nu se vor reînnoi solicitanţilor ori şoferilor care suferă de o boală neurologică severă numai în cazul existenţei unei opinii medicale autorizate.

Tulburările neurologice asociate cu boli sau cu intervenţii chirurgicale care afectează sistemul nervos central sau periferic, care conduc la deficienţe motorii sau senzoriale şi afectează echilibrul şi coordonarea, trebuie luate în considerare în funcţie de manifestările lor funcţionale şi de riscurile evoluţiei.

În acest caz, eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere auto poate face obiectul evaluării periodice în eventualitatea riscului decompensării.

Atacurile de epilepsie sau alte tulburări subite ale stării de conştienţă constituie un pericol pentru siguranţa rutieră.