Aproape 100.000 de pensionari riscă să rămână fără pensie în decembrie
Circa 100.000 de pensionari riscă să rămână fără pensie în luna decembrie, luna cadourilor și a marilor sărbători, din cauza unei suprasolicitări masive a Caselor de Pensii și a unui software defectuos. Problema se agravează pentru cei care au depus cererea de pensionare după 1 septembrie deoarece dosarele lor nu au fost încă soluționate.
De exemplu, în județul Galați, aproximativ 1.500 de persoane care au depus dosarele în lunile septembrie, octombrie și noiembrie sunt într-o situație critică – nu li s-a calculat încă pensia. Problema este legată de soft. Întârzierea este cauzată de dificultățile privind punerea acestuia în producție. Se speră ca implementarea noului soft să fie accelerată, astfel încât cererile din luna septembrie să poată fi soluționate până la sfârșitul lunii decembrie. Se depun toate eforturile necesare în acest sens.
În plus, nu au fost încă soluționate nici contestațiile la recalculări și nici toate pensiile nu au fost actualizate. Întreg sistemul caselor de pensii se află în blocaj din cauza unui volum uriaș de muncă, dar și a problemelor cu aplicația informatică, lăsând mii de români fără venituri în perioada sărbătorilor de iarnă.
Pensionarii sunt mințiți de dimineața până seara?
Această informația a ajuns în spațiul public la doar două zile după ce Traian Băsescu i-a criticat dur pe ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, și actualul șef al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, avertizând pensionarii că aceștia nu sunt capabili și nu sunt pregătiți pentru funcțiile pe care le ocupă, motiv pentru care ar trebui să demisioneze.
Fostul președinte al României spune că pensionarii sunt mințiți constant.
În loc să ajute pensionarii, Guvernul României a oferit doar mici indexări care nu au acoperit nici măcar inflația, iar acest lucru a dus la un sentiment generalizat de înșelăciune printre români.
Românii au simțit o corupție profundă în instituțiile statului, iar acest sentiment a fost întărit de comportamentul unui premier care, în opinia sa, a favorizat clientelele politice în detrimentul pensionarilor și tineretului.
„Nu sunt buni de nimic, nu sunt pregătiți. De asta trebuie să plece acasă. Pensionarii sunt mințiți de dimineața până seara de două panarame care s-au complăcut în acest joc: ministrul muncii și șeful Casei de Pensii. Nu îi jignesc. Sunt doi oameni care au făcut spectacolul pensiilor. E bine așa?
Iată cauza care i-a făcut pe români să creadă promisiunile fanteziste ale unuia ca Călin Georgescu, care le spune că îi învață să trăiască din pământul lor, din pâinea lor. Că nu e bine să intrăm în Schengen, pentru că ar fi pușcăria țărilor europene.
(…) Poporul a simțit o corupție endemică așezată peste toate instituțiile statului. Și această concluzie a fost alimentată de faptul că un premier își permite să transfere bugetul în fondul la dispoziția guvernului și să dea miliarde clientelei politice, în timp ce pensionarii nu aveau ce mânca, iar – atenție ce vă spun! – tânăra generație se consideră fără șanse în România. Nu s-a făcut nimic pentru generația tânără. Asta ar fi o cauză.
Doi – să-i prostească tot timpul pe pensionari, spre exemplu, și de asta au și votat mulți cu Georgescu, că măresc pensiile. În realitate, au fost niște indexări amărâte, care nu au acoperit nici măcar inflația. Și atunci, românii s-au simțit mințiți, păcăliți. Deci, tineretul, fără orizont, premierul însuși le-a spus că nu-s buni de nimic, nu-s pregătiți, nu au unde să muncească, de asta trebuie să plece afară“, a spus el, marți, în cadrul unei intervenții TV.