Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că România va beneficia de oportunități pe care nu le-a avut până acum. În plus, primul ministru a mai spus că România este o țară din ce în ce mai atractivă pentru partenerii ei economici.
Mai mult decât atât, Orban a mai spus că România va beneficia de finanțare cum nu a mai beneficiat în istoria sa.
„Din fericire, România va beneficia în următorii cel puţin şapte ani, dacă nu şi mai mult, de oportunităţi pe care nu le-a mai avut în ultima perioadă.
În primul rând, România este o ţară din ce în ce mai atractivă pentru partenerii ei economici internaţionali.
În al doilea rând, România va beneficia de finanţare cum nu a beneficiat în istoria sa. Finanţări externe importante, fie din bugetul Uniunii Europene 2021-2027, fie din facilitatea de rezilienţă şi recuperare decisă la nivel european, fie din alte programe (…) care beneficiază de finanţare de la bugetul Uniunii Europene”, a declarat Orban vineri, la Drobeta Turnu-Severin.
Trebuie pus accent pe pregătirea accesării fondurilor de care va beneficia țara noastră
Potrivit spuselor premierului României, următorii ani vor fi decisivi pentru dezvoltarea economică a țării noastre.
În plus, primul ministru a mai declarat că Guvernul a luat decizia de pregăti fiecare program și proiect pentru ca în momentul în care banii vor fi accesibili să putem să-i folosim cât mai rapid.
„Următorii ani vor fi decisivi pentru dezvoltarea economică a României.
Noi am luat decizia fermă de a pregăti cu minuţiozitate fiecare program, fiecare domeniu de activitate, fiecare proiect, astfel încât în momentul în care banii vor fi accesibili, noi să fim pregătiţi să-i utilizăm cât mai repede, cât mai eficient şi cu cât mai multe efecte benefice pentru viaţa de zi cu zi a românilor şi pentru dezvoltarea economică a României”, a precizat prim-ministrul.