Salariaţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ, membri ai organizaţiilor sindicale, vor demara săptămâna viitoare mişcări de protest din cauză că nu şi-au primit salariile pe luna septembrie, iar instituţia nu mai are bani de funcţionare.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de reprezentaţii instituţiei, sute de copii şi adulţi cu dizabilităţi vor rămâne de luna viitoare fără hrană şi căldură, iar angajaţii sunt revoltaţi pentru că nu au fost achitate salariile aferente lunii septembrie şi nu există perspective de acordare a drepturilor băneşti cuvenite în viitorul apropiat.
Le trebuie aproape 31 de milioane de lei, bani de la bugetul de stat
Conform comunicatului citat, din cei 80 de milioane de lei pe care trebuia să-i primească DGASPC Neamţ în 2020 de la bugetul de stat, s-au trimis doar 54 de milioane de lei. Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamț ar mai avea nevoie de aproximativ 31 de milioane de lei pentru a-și putea desfășura activitatea până la finalul anului.
„În anul 2020, DGASPC Neamţ ar fi trebuit să primească de la bugetul de stat, din cota defalcată din TVA conform standardelor minime de cost, peste 80 de milioane de lei, jumătate fiind destinată copiilor, restul pentru adulţii cu dizabilităţi. Până acum s-au primit de la bugetul de stat aproximativ 54 de milioane de lei din care peste 31 de milioane de lei pentru adulţii cu dizabilităţi, restul fiind pentru copii.
Totodată, din bugetul Consiliului Judeţean s-au alocat DGASPC Neamţ aproximativ 54 de milioane de lei, sumă reprezentând contribuţii pentru funcţionarea centrelor de copii, a centrelor de adulţi şi investiţii sau cofinanţare pentru proiectele cu finanţare naţională sau europeană implementate de DGASPC Neamţ. Pentru a fi asigurată activitatea DGASPC Neamţ până la finalul anului ar fi necesară alocarea de la bugetul de stat a unei sume de aproximativ 31 de milioane de lei”, precizează sursa citată.
DGASPC Neamţ are aproximativ 1.400 de angajaţi: salariaţi în centre pentru copii, centre pentru adulţi, asistenţi maternali profesionişti şi membri ai aparatului propriu.