Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a susţinut o conferinţă de presă, sâmbătă seara. Ce anunţ cumplit a dat el, în contextul tragediei care a zguduit vineri România?
Ministrul Vlad Voiculescu a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre tragedia de vineri de la Institutul “Matei Balş”, dar şi despre ce se poate face pe viitor ca un astfel de incendiu să nu se mai petreacă într-un spital din România.
“Prezint condoleante familiilor indoliate. Apreciez efortul celor care au intervenit, personalului medical de la Matei Balș.
Sistemul sanitar are păcate vechi, de 30 de ani. Ieri am avut infecții nosocomiale care au făcut ca vieți să fie pierdute, azi vorbim de incendii, pandemie, nu știm ce altă grozăvie va veni peste noi mâine.
Măsuri imediate la care am lucrat cu echipa de la minister, măsuri urgente de care e nevoie în fiecare spital. Lucrăm cu ISU. Săptămâna viitoare, marți, vom prezenta un raport cu controale. Nu știm încă cu exactitate cauza de la Matei Balș, dar tratamentul COVID-19 a pus o presiune asupra personalului și infrastructurii”, a declarat Vlad Voiculescu sâmbătă seara.
Un consum mare de oxigen în secțiile COVID este un risc suplimentar
“Ancheta este incă în curs, nu știm cu exactitate ce s-a întâmplat. Avem nevoie să învățăm lecțiile care sunt de învățat. Dacă aflăm care este problema inițială, vom știi şi ce măsuri trebuie să prioritizăm pentru ca asta să nu se mai întâmple pe viitor.
Singurul lucru pe care putem să-l spunem fără să fim în pericol că greșim este că un consum mare de oxigen în secțiile COVID este un risc suplimentar. În special acolo, trebuie să fim foarte atenți cum arată infrastructura, dar și care sunt procedurile care trebuie respectate de personal și de pacienți.
O să avem un fond special pentru investiții, pentru a rezolva cu prioritate problemele infrastructurii. O să prezentăm un proiect prin care revizuim toate reglementările din secțiile care îngrijesc pacienți de COVID-19”, a declarat, sâmbătă seara, Vlad Voiculescu.
Ministrul a vorbit şi despre victima găsită moartă în baie după mai multe ore: “Personalul din spital nu are nicio vină, probabil a fost o vină în momentul intervenției.”
Multe secţii din spitalele româneşti nu au autorizaţii de la IGSU
“Există un aviz, adică o lista de măsuri pe care cineva care vrea să aibă orice fel de acțiune asupra unei clădiri o primește. Apoi se solicită o autorizație. Este una dintre clădirile care nu aveau autorizație de la IGSU. Există foarte multe secții din România care nu au această autorizație.
Nu e un mesaj politic, care trebuie să vină de la ministru, să se respecte legile. Vrem să punem la dispoziție fonduri și specialiști. Matei Balş nu este unul dintre spitalele care au dus lipsa de finanțare în ultimii ani. Nu este situaţia ca la Piatra Neamţ, aici am avut o continuitate a managementului de 28 de ani.
În 2017, ministrul care a venit atunci a prelungit din pix toate autorizațiile de funcționare ale spitalelor. Este o măsură greu de catalogat. Dacă vorbim de siguranţa la incendiu sau la cutremur, astea sunt locurile unde trebuie să investim. Banii din bugetul național sau fonduri europene vor merge acolo unde este cea mai mare nevoie de ei, cât voi fi eu la Minister.”
Vom construi spitale noi, nu există soluţie magică pentru spitalele vechi
“Nu există într-un loc unde se folosește oxigen să fie prize sau încărcătoare de telefon. Este nevoie de mai multe informare, este nevoie că în spitale să fie cald, să nu fie rece, pentru că altfel este greu de suportat, e greu de imaginat pentru oricare dintre noi. Şi este nevoie că regulile să fie respectate. Iar în curând avem nevoie de spitale noi.
Vom construi spitale noi, nu există soluţie magică pentru a transforma o clădire veche într-o clădire nouă. Este mult mai costisitor, durează mai mult şi iese mai prost. Avem nevoie de spitale noi!”, a mai spus ministrul Vlad Voiculescu.