PMB vrea să cumpere vrea să cumpere 21 de parcări metalice automatizate. Consilierii opoziţiei spun că proiectul costă extrem de mult, în timp ce unii dintre locuitorii sectorului cred că amplasarea acestor structurilor va îngreuna şi mai mult traficul.
Alin Vieru, director ADP Sector 1 Bucureşti: Această parcare e amplasată pe două niveluri, parter şi etaj, tot timpul rămâne un loc de parcare gol astfel încât în momentul în care proprietarul vine şi doreşte să îşi scoată maşina din parcarea respectivă, selectează numărul de parcare. Maşinile se rotesc într-un circuit permanent în funcţie de cea care trebuie să fie scoasă.
21 de parcări „inteligente” ar urma să fie amplasate pe mai multe străzi aglomerate din Sectorul 1. Autorităţile speră să suplimenteze locurile de parcare cu aproape 200.
Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 al Capitalei: Avem undeva 9.000 – 9.500 de locuri de parcare şi sunt 70.000 de maşini.
Consilierii locali din partea USR trag semnale de alarmă legate de costul proiectului. Amplasarea unei singure construcţii metalice se ridică la 115.000 de euro, spun aceştia.
Ilinca Macarie, consilier USR: Este un cost enorm pentru o construcţie foarte zgomotoasă şi perisabilă. În unele locuri sunt nevoiţi să intre pe spaţiul verde, în alte locuri se blochează intrarea, în alte locuri se desfiinţează mai multe locuri decât se construiesc.
Razvan Măcărescu, locatar: Plătim aproximativ de zece ori mai mult pe an.
”O să încercăm pe toate căile să blocăm acest proiect care nu are absolut nicio utilitate.”, spune Gabriela Păun, locatar, citată de Digi24.ro.