In luna mai, premierul Nastase promitea scutirea de la plata impozitelor pe salarii pentru angajatii din industria software. Scopul urmarit era acela de a convinge programatorii sa renunte la a mai parasi tara pentru a lucra in companii straine. In decurs de doar o luna de la declaratia premierului a si aparut Ordonanta nr. 94 ce scutea de impozite programatorii, iar la doua saptamani Ordinul nr. 4079 al Ministerului Muncii, Ministerului Cercetarii si Tehnologiei Informatiei (MCTI) si Ministerul Finantelor (MF) care aduce o serie de precizari in vederea conditiilor ce trebuie indeplinite pentru a beneficia de aceste scutiri. Cu toate acestea, desi legile sunt cat se poate de clare in acest domeniu, o mare parte din companiile de software ezita sa puna in aplicare prevederile Ordonantei din simplu motiv ca la aceasta urmeaza sa mai apara cateva „clarificari” care ar putea schimba dramatic, conform celor din bransa, cele specificate in lege pana acum.
Teama cea mai mare vine din partea Ministerului Finantelor, de unde, neoficial, celor din bransa li se spune sa nu se grabeasca inca sa puna in aplicare prevederile Ordonantei.
In ciuda acestui fapt, cateva companii de anvergura din Romania, Alcatel, Siemens etc., au pus in aplicare prevederile fara sa ezite prea mult, si sunt sigure ca procedand astfel nu se supun nici unui risc.
„Noi avem 320 de softisti care profita de pe urma Ordonantei si sunt scutiti de la plata impozitelor. Mai mult, pana anul viitor, intentionam sa mai angajam inca 130 de specialisti multumita acestor facilitati. O data cu aparitia acestui ordin, plecarile din companie s-au redus simtitor, iar din partea oficialitatilor nu am resimtit nici o restrictie, tocmai pentru ca legea este cat se poate de clara. Din cate stiu eu, Ministerul Finantelor nu a venit cu nici o modificare majora. De altfel, MF nu poate face altceva decat sa se supuna legilor” ne-a declarat Dan Bedros, presedinte director general Alcatel Network Systems Romania. In aceeasi situatie se afla si Siemens
Romania, unde mai mult de 100 de angajati profita de prevederile ordinului publicat in luna iulie.
Conform ministrului comunicatiilor, Dan Nica, si senatorului Varujan Pambuccian, viitoarele clarificari vor lamuri situatia absolventilor de studii de specialitate care nu au fost inclusi inca in „gama” celor scutiti de impozite.
Noi sanse de afaceri pe piata americana pentru firmele romanesti de IT
Fundatia Tigreus ofera consultanta firmelor de IT pentru ca software-urile romanesti sa se vanda pe dolari
Firmele romanesti de IT au o noua sansa de a-si vinde produsele si serviciile pe piata americana. Sansa se numeste Fundatia Tigreus –
Incubator Tehnologic pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Romanesti in SUA.
CAtAlina Eftime
Notiunea de incubator de afaceri a aparut de putin timp pe piata romaneasca si, in cazul Tigreus, presupune acordarea de consultanta de afaceri firmelor romanesti care activeaza in domeniul IT&C prin organizarea de intalniri cu companii americane, contacte directe cu peste 5000 de companii din domeniul IT, prin afilierea la asociatii de profil din patru mari centre regionale, organizarea de seminarii de specialitate destinate exclusiv membrilor incubatorului, precum „The IT Industry in the USA” si „USA Industry Business Practices”, intalniri cu consultanti de afaceri specializati. Pana acum au profitat de sansa oferita de Fundatia Tigreus sapte firme romanesti: Insight Software, Softsourcing (Ipacri si TotalSoft), Infopulse, Alfa Global Solutions, AroBS Transilvania si Softwin.
Planurile pentru viitorul apropiat includ participarea „Romanian IT Center” la Number One USA Outsourcing Conference organizata la Boston, la sfarsitul lunii octombrie anul curent, si pe parcursul anului viitor la cele mai importante evenimente organizate pe teritoriul Statelor Unite de catre Camera de Comert Romano-Americana, Ambasada Romaniei in Statele Unite si Departamentul de Comert al Statelor Unite.
Partenerii romani ai Tigreus sunt Asociatia Nationala a Industriei de Software, ANIS si Institutul de Tehnica de Calcul, ITC. Proiectul este sustinut financiar de catre USAID (Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala) si implementat de universitatile George Mason si James Madison, ambele situate in Virginia – SUA.