Așadar, vaccinarea rămâne cuvîntul de ordine în această perioadă a vacanțelor, mai mult ca oricînd. Patru destinații turistice interzic intrarea pe teritoriul lor a celor care nu s-au vaccinat.

Anguilla

Anguilla a fost lovită de un val puternic de infectări, în aprilie, astfel încît mica insulă din Caraibe a intrat în lockdown pentru o lună. De la 1 iulie, frontierele se vor redeschide. Străinii vor putea intra doar dacă s-au vaccinat cu cel puțin trei săptămîni înainte. Se elimină carantina și taxele de intrare de 300 de dolari care erau stabilite pentru vizitatorii vaccinați.

Spania

Este una dintre cele mai căutate destinații turistice din întreaga lume. Dar guvernul spaniol a anunțat noi restricții pentru persoanele care pot intra în țară. Doar rezidenții din statele UE și de pe o listă cu 10 țări cu „incidență scăzută”, inclusiv Australia, Noua Zeelandă, Japonia și China, pot vizita Spania „fără a fi nevoie de teste negative sau certificate de vaccinare sau imunitate”.

Toți ceilalți turiști, inclusiv americanii, trebuie să prezinte dovada vaccinării cu cel puțin două săptămâni înainte de intrarea în Spania.

Insula Sfântul Kitts și Nevis

Dacă vreți să vă bronzați pe mica insulelă din Caraibe, asigurați-vă că v-ați vaccinat.

Insula Sf. Barts

Recent, insula Sf. Barts din Caraibe a anunțat că a primit permisiunea guvernului francez de a ridica lockdown-ul de patru luni. Cei care vor să vină în vacanță, în mod special turiștii americani, trebuie să se fi vaccinat cu cel puțin două săptămâni înainte și să ofere un test COVID-19 negativ în termen de trei zile. Sun exceptați copiii.

„După două campanii de vaccinare de succes, marea majoritate a cetățenilor insulei noastre sunt vaccinați, iar centrul nostru de testare oferă servicii rapide pentru toată lumea”, anunță autoritățile.