Nu va mai fi premier! Florin Cîțu e terminat! I se pregătește bomba

Ludovic Orban Florin Cîțu

Sursa: INQUAM Photos, George Călin

Revoltă pe scena politică după ultimul mesaj postat de președintele Klaus Iohannis, potrivit căruia USR PLUS a abandonat guvernarea într-o perioadă de criză. Toate semnele spun că Florin Cîțu nu mai are nicio șansă să mai fie premier. Ce i se pregătește acestuia?

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, președintele USR îi răspunde lui Klaus Iohannis. Acesta e explicat motivele care au dus la ieşirea USR-PLUS de la guvernare, precizând că este imposibil ca premierul Florin Cîțu să se își reia funcția.

”În aşteptarea consultărilor pentru formarea noului guvern, l-am auzit pe preşedintele Klaus Iohannis spunând că USR PLUS „a abandonat guvernarea din motive de ei ştiute”. Cred că este necesar să repetăm câteva dintre motivele de noi ştiute pe care le-am tot spus public, dar nu s-au auzit bine”, a scris Cioloş.

Totodată, el a subliniat faptul că motivul principal pentru care USR PLUS a ieșit de la guvernare îl reprezintă atitudinea premierului Florin Cîțu. Potrivit acestuia, Cîțu a tratat fără pic de respect partenerii de la guvernare, dând afară oameni fără niciun motiv.

”Un premier care a tratat cu o crasă lipsă de respect partenerii de guvernare şi a dat afară fără motiv doi dintre miniştri”, a rupt acordul de coaliţie cu bună ştiinţă. ”Cu toate că după remanierea fără evaluare a lui Vlad Voiculescu am stabilit un nou acord în Coaliţie, situaţia s-a repetat cu Stelian Ion, fără nicio discuţie în Coaliţie”, mai spune Cioloş.

Liderul USR a mai menționat că un al doilea motiv care a dus la această situație îl reprezintă faptul că Florin Cîțu a aprobat anumite proiecte împotriva opiniilor partenerilor. Printre acestea se numără programul PNDL 3, dar și desființarea Secției Speciale și chiar și reforma sistemului de pensii, alături de desființarea pensiilor speciale.

Cioloș a mai adăugat că eșecul campaniei de vaccinare se datorează proastei coordonări a premierului care nu a lăsat Ministerul Săntății să gestioneze problema.

„Un premier care a aprobat intempestiv si împotriva opiniei partenerilor de coaliţie un program de 10 miliarde de euro – PNDL 3 – în care nu există criterii de împărţire a banilor altele decât pixul său. Premisele unui jaf din bani publici”.

Blocarea reformelor pe care USR PLUS le-a promis cetăţenilor care ne-au votat şi care sunt parte a programului de guvernare: desfiinţarea Secţiei Speciale ca sperietoare pentru magistraţi, reformarea sistemului de pensii şi desfiinţarea pensiilor speciale, reforma legilor Justiţiei, reforma administraţiei, depolitizare şi desfiinţarea agenţiilor guvernamentale care sunt doar nişte „sinecuri” politice. Eşecul campaniei de vaccinare pe care a coordonat-o premierul şi pe care a refuzat să o lase în coordonarea Ministerului Sănătăţii. O decizie a cărei consecinţă o vedem azi, din păcate, printr-un număr-record de decese”, mai spune Cioloş.

USR PLUS l-a încurcat pe Florin Cîțu

În același timp, Dacian Cioloș a ajuns la concluzia că USR PLUS l-a încurcat mai mult pe premierul Florin Cîțu în obiectivele sale personale.

”Ne-am dat seama că pe premierul Cîţu mai mult îl încurcăm în obiectivele sale personale şi nu vom atinge niciunul dintre punctele agreate în programul de guvernare aprobat de Parlamentul României”, afirmă în final Cioloş.

El a mai subliniat faptul că nu știe cine a făcut ca lucrurile să se aranjeze astfel, însă discuțiile cu reprezentanții PNL sunt blocate în aceste zile pentru că partidul lui Florin Cîțu se află într-o continuă tensiune.

Totodată, liderul USR a mai adăugat că partidul pe care îl conduce a venit la guvernare pentru a face reforme, lucru care nu s-a întâmplat în aproape un an de zile.

„Nu știu cine l-a încâlcit lucrurile. Am fost clari de la început. Am fost împinși pe scări. (…) Ne-a dus la conluzia că nu mai e un Guvern de coaliție. Noi am intrat în Guvern ca să facem reforme. Nu avem o mască de reformiști. Am depus o moțiune după ce în coaliție am spus că putem continua cu un nou premier”, a mai adăugat el.

De menționat este faptul că reacția dură a lui Cioloș vine după ce președintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la dresa acestora după ce au decis ieșirea de la guvernare și au votat moțiunea de cenzură.

”Politicienii care au votat moţiunea de cenzură au dorit să arate pur şi simplu că au voturi suficiente. USR, care s-a dat mare partid reformist, nu doar că a abandonat guvernarea din motive de ei ştiute, dar s-a aliat cu PSD şi cu AUR şi au dărâmat guvernul”, a spus şeful statului.