Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis a vorbit despre discuțiile dintre PNL și PSD. Acesta susține că se simte lipsa de experienţă politică a unora dintre liderii liberali, în contextul declarațiilor făcute în ultima perioadă.
Alfred Simonis anunță totodată și finalul lui Florin Cîțu. El a subliniat faptul că PSD-ul nu îl va accepta niciodată pe Cîțu premier, şi susține că pe lângă împărțirea portofoliilor de Finanțe și Justiție, alte ministere „de forță” care trebuie împărțite sunt Interne și Apărare.
„Sunt mai puțin importante orgoliile și ce ne desparte de PNL, și ne despart multe. Lipsa de experiență politică a unor lideri PNL îi pun azi în situația de a explica niște declarații prin care se putea interpreta că adversarii politici sunt dușmani.
Una e să critici și să demiți un guvern din care făcea parte și USR, ca să fie clar, și alta este să ți-i stabilești ca și dușmani pe cei pe care îi ai ca adversari politici. Vă rog să faceți o comparație a declarațiilor făcute de Florin Cîțu și Marcel Ciolacu și veți vedea că cele ale lui Marcel Ciolacu sunt îndreptate unor adversari iar cele ale lui Florin Cîțu sunt de un infantilism politic ieșit din comun”, a spus el.
Totodată, acesta a subliniat faptul că există doar două variante pe care social democrații le pot folosi având în vedere criza politică actuală din România.
„Azi avem de decis între două variante. Stăm pe dreapta, criticăm în continuare și eventual câștigăm în 2024 toate alegerile, ceea ce strategic pentru partid ar fi cea mai bună decizie. Însă se pune întrebarea ce mai câștigăm în 2024. În ritmul acesta, fără majoritate clară, fără guvern în plină criză sanitară, economică, energetică în România și la nivel global ce Dumnezeu de datorie avem noi ca oameni politici, să stăm să criticăm ca de fiecare dată sau să intrăm în arenă atunci când e nevoie de noi”, a mai adăugat acesta.
”Etapa în care Florin Cîțu a fost premier s-a încheiat”
În ceea ce privește discuțiile cu PNL, Simonis susține că cele două partide sunt ”despărțite” de mai mulți factori care trebuie negociați. El a subliniat faptul că etapa lui Florin Cîțu de premier s-a încheiat definitiv, iar această situație trebuie deblocată.
„Evident că sunt multe lucruri care ne despart, care trebuiesc negociate, însă ceea ce ar trebui să ne unească și pe noi și pe cei de la PNL, USR și pe ceilalți este nevoia de a trece România peste această criză sanitară de proporții.
E foarte clar că etapa în care Florin Cîțu a fost premier s-a încheiat. Trebuie deblocată această situație. Mai are sens să vă spun că, în urmă cu două săptămâni, la ora 17.00, aceeași propunere o făcuse PNL iar la ora 19.00 ieșise din ședință cu Nicolae Ciucă.
E o dorință a domnului Cîțu să se întoarcă premier, ceea ce nu se mai poate întâmpla. Va accepta. De la negare la acceptare e un drum lung”, a afirmat Alfred Simonis la Digi24.
La rândul său, Marcel Ciolacu, liderul PSD a declarat că marți urmează întâlniri pentru formarea unei alianțe.
„Astăzi se va face echipa care să înceapă să uniformizeze cele două programe de guvernare: al PNL și al PSD. Dar va fi o întâlnire și cu UDMR și cu minoritățile, fiindcă această alianță, dacă va reuși, este formată din PSD, PNL, minorități și UDMR”, a spus Ciolacu.
El a fost întrebat dacă este dispus să le ofere celor de la PNL funcția de premier și cea de ministru al Finanțelor. În acest context, Ciolacu a declarat că trebuie respectată ponderea parlamentară, pentru că „nu există niciunde în lume o altfel de măsură”. „
Eu nu cred că se poate așa ceva”, a spus Ciolacu despre ideea de a ceda cele două funcții PNL.
Referitor la ideea de modificare a Constituției, în sensul transformării României într-o republică parlamentară, Ciolacu spune că aceasta nu este o prioritate pentru români acum.
„Nu cred că în acest moment asta este prioritatea românilor. Haideți să ne întoarcem la prioritățile românilor. Se va crea un dialog între partide pentru modificarea Constituției. Această modificare a Constituției nu ține de coaliția de guvernare. Cred că aici trebuie implicați mai mulți factori și toate forțele politice”, a spus Ciolacu.