Astfel, începând cu luna august, Mega Image va elimina anual aproximativ 90 de tone de plastic prin renunțarea la folia pre-stretch pentru rasteluri, respectiv 27 de tone de plastic prin înlocuirea tacâmurilor din plastic destinate consumului de produse gata preparate în magazine.
Folia pre-stretch va fi înlocuită cu pereți textili, reutilizabili
Măsura de renunțare la folia pre-stretch a fost adoptată în urma unui proces amplu derulat în cadrul departamentului de Logistică, în urma căruia s-a observat că înfolierea rastelelor cu folie de plastic necesită un timp considerabil de acțiune atât în depozite, cât și în magazine, generând în același timp și o cantitate însemnată de folie de plastic consumată anual.
După cercetarea pieței și testarea soluțiilor propuse de furnizori, s-a decis implementarea unor pereți textili, reutilizabili, cu ajutorul cărora se vor securiza rastelele.
Aceștia au o durată de viață de până la 5 ani și pot fi montați pe jumătatea inferioară a rastelului, pentru o încărcare mai ușoară a părții superioare, permițând în același timp și o curățare ușoară, cât și o schimbare facilă a cârligelor sau corzilor, în cazul deteriorării.
„Ducem mai departe angajamentul de a folosi plasticul cu măsură, de a reutiliza mai mult și de a adopta soluții din materiale alternative. Am făcut deja pași importanți, prin schimbări în operațiunile noastre de logistică, prin reciclare și prin eliminarea produselor marcă proprie din plastic de unică folosință, însă nu ne oprim aici, căutăm în continuare soluții pentru un viitor sustenabil pentru comunitățile din care facem parte”, spune Adrian Nicolaescu, VP marketing, comunicare, e-commerce și sustenabilitate Mega Image.
Alte 27 de tone de plastic vor fi eliminate anual înlocuirea tacâmurilor de unică folosință cu alternative sustenabile din lemn
Plasticul are un impact negativ din ce în ce mai pronunțat asupra mediului înconjurător, iar Mega Image adoptă constant soluții concrete pentru un mediu curat și sigur, printre care și înlocuirea tacâmurilor de unică folosință din plastic pentru produsele marcă proprie cu alternative sustenabile din lemn, certificate FSC. Odată cu implementarea acestei soluții, vor fi eliminate 27 de tone de plastic anual.
În ultimii ani, au fost adoptate mai multe măsuri cu obiectiv de reducere a poluării și protecție a mediului prin reducerea consumului de plastic, reutilizarea și reciclarea deșeurilor din plastic, respectiv:
- Retragerea din magazine și înlocuirea cu produse realizate din materiale biodegradabile a tuturor produselor marcă proprie din plastic de unică folosință;
- Pungile de cumpărături din plastic au fost inlocuite cu alternative realizate din material compostabil si biodegradabil;
- Introducerea săculeților reutilizabili, din material textil sau sintetic la zona de fructe și legume și sacoșelor reutilizabile Mega Chic;
- Colectarea și reciclarea PET-urilor și dozelor de aluminiu de la consumatori, in 13 centre de reciclare din Bucuresti;
- Colectarea, compactarea și reciclarea tuturor ambalajelor secundare și terțiare din carton și plastic.
- Renunțarea la fereastra din plastic la pungile de panificație confecționate din hârtie certificată FSC și înlocuirea acesteia cu fereastră din hârtie, care a adus o scădere de 33 de tone a cantității de plastic comercializate.
- Sticlele de plastic de suc fresh Mega Apetit din magazine au fost înlocuite cu variante care conțin 30% plastic reciclat.
Mega Image va continua să îi încurajeze pe consumatori să adopte un comportament de reutilizare a obiectelor din plastic, implementarea unor soluții alternative pentru reducerea consumului de plastic, precum și înlocuirea acestuia cu materiale biodegradabile sau reutilizabile.
Sursa foto: Dreamstime