Pescuitul pe Dunăre, de la Călăraşi la gurile de vărsare a fluviului, va fi interzis pe timpul nopţii, între orele 22:00 şi 6:00, potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii, informează Mediafax.
Totodată, instituţia a interzis transportul peştilor, pe timpul nopţii, cu ambarcaţiuni folosite la pescuitul comercial.
Încălcarea prevederilor ordinului vor fi sancţionate cu retragerea permisului, a licenţei sau a autorizaţiei de pescuit de către personalul cu drept de inspecţie şi control al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
SURSA: Mediafax