Anunțul a fost făcut de însuși Anthony Fauci, medic și imunolog american, cunoscut drept unul dintre liderii grupului de combatere a COVID-19 în SUA. Acesta a transmis recent că „omenirea va purta pentru totdeauna mască în spațiile închise”.
Nu vom scăpa niciodată de mască! Un controversat medic a dat cea mai proastă veste pentru întreaga omenire
Așadar, medicul Anthony Fauci a fost întrebat recent că vom ajunge vreodată în momentul în care nu vom mai fi nevoiți să purtăm măști în avioane. În acest context, el a răspuns că pasagerii companiilor aeriene vor fi obligați pentru totdeauna să poarte măști de protecție.
Mai mult, medicul a extins avertismentul și a precizat că vor fi vizate absolut toate spațiile închise, indiferent de sistemele de filtrare, conform forbes.com
„Cred că atunci când ai de-a face cu un spațiu închis, deși ventilația este bună, vrei să faci acel pas suplimentar. Un zbor de la Washington la San Francisco durează cinci ore.
Chiar dacă beneficiem de un sistem de filtrare bun, cred că este prudent să purtăm măști și ar trebui să o facem”, a declarat Anthony Fauci.
Ce spune Fauci despre varianta Omicron?
De asemenea, medicul Anthony Fauci a vorbit și despre varianta Omicron, susținând că aceasta va reprezenta un „stres semnificativ” pentru sistemele spitalicești din SUA. Chiar și așa, datele din Africa de Sud par să îl contrazică.
Amintim că masca este obligatorie în mijloacele de transport în comun din SUA până în ziua de 18 martie 2022. Totuși, este probabil ca măsura să fie extinsă, potrivit sursei menționate.
Omicron face ravagii și în Europa
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că varianta Omicron a coronavirusului ar putea copleşi sistemele de sănătate, chiar dacă studiile sugerează că declanşează o boală mai uşoară. Franţa a raportat aproape 180.000 de cazuri în 24 de ore, un record, iar Marea Britanie 138.831 de cazuri.
Managerul OMS Europa pentru Covid, Catherine Smallwood, a avertizat: „O creştere rapidă a Omicron … chiar dacă este combinată cu o boală uşoară, va duce în continuare la un număr mare de spitalizări, în special în rândul grupurilor nevaccinate, şi va provoca perturbări pe scară largă a sistemelor de sănătate şi a altor servicii critice”.
Totuşi, OMS a evidenţiat scăderea cu 29% a incidenţei cazurilor observate în Africa de Sud – ţara care a raportat prima variantă la OMS pe 24 noiembrie.
Datele din Marea Britanie, Africa de Sud şi Danemarca – care în prezent are cea mai mare rată de infecţie per persoană din lume – sugerează că există un risc redus de spitalizare pentru Omicron în comparaţie cu Delta.