Zi decisive pentru Laura Codruța Kovesi. Se anunță audieri maraton la Secția Specială de anchetare a magistraților. Vor fi audieri de martori în dosarul extrădării lui Nicolae Popa, în care Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub învinuire. Ar fi vorba de angajați ai SRI, iar mâine este așteptat și George Maior la Secția Specială, anunță RealitateaTV.
Săptămâna trecută, în acest dosar, au fost audiaţi fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea. Cel din urmă a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că a fost chemat în calitate de martor, precizând că nu a luat la cunoştinţă de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracţiune.
„În ceea ce o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi, personal, în nicio împrejurare nu am luat la cunoştinţă de vreo activitate care să fie infracţiune, nici la nivelul instituţiei nu am obţinut niciun fel de informaţii cu privire la posibile infracţiuni sau posibile date în acest sens. Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm şi consider că era important să discutăm despre toţi cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în ţara noastră, toţi cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, aşa cum a făcut-o Serviciul Român de Informaţii, pentru a contribui, prin posibilităţile pe care le are, la efectuarea unui act de justiţie pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON”, a spus Coldea.
În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de mai multe fapte. Pe 28 martie, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de anchetă a magistraţilor, însă măsura a fost contestată în instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.