Pentru prima dată, Germania, cel mai mare client al rușilor în materie de petrol și gaze, anunță că renunță să mai cumpere petrol rusesc

Așadar, ministrul german de Externe a spus în cadrul unei conferințe de presă la Riga, alături de omologiul său leton Edgars Rinkēvičs, că importurile de petrol provenite din Rusia vor fi eliminate în totalitate până „ până la sfârşitul anului”.

„Germania va elimina complet importurile de energie din Rusia (…) Importurile de petrol se vor reduce la jumătate până în vară”, a declarat ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, potrivit informațiilor transmise de CNN.

De asemenea, Baerbock a reiterat că importurile de cărbune vor fi eliminate treptat până la sfârşitul verii, în timp ce importurile de gaze vor fi eliminate treptat pe o perioadă mai lungă de timp.

De asemenea, un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania a declarat pentru sursa menționată că Germania doreşte să obţină independenţa faţă de importurile ruseşti de energie, pas cu pas, asigurându-şi independenţa faţă de petrolul rusesc până la sfârşitul anului.

La începutul lunii aprilie, cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că Germania va putea înceta importurile în acest an, dar a adăugat că va dura mai mult timp până să renunţe la gazele din Rusia.

Potrivit unei previziuni economice comune realizată de cinci institute germane de cercetare economică de top, în cazul unei întreruperi imediate a furnizării de gaze de către Rusia, un total de 220 de miliarde de euro din producţia economică germană ar fi în pericol atât în 2022, cât şi în 2023. Această cifră ar echivala cu mai mult de 6.5% din producţia economică anuală a ţării.

Germania sprijină Ucraina din punct de vedere militar şi financiar

În altă ordine idei, cancelarul Olaf Scholz a spus în cursul zilei de miercuri că Germania va continua să sprijine Ucraina din punct de vedere militar şi financiar, deşi din punct de vedere practic a maximizat armele pe care le poate livra din propriile stocuri şi colaborează, în schimb, cu industria armamentului.

În ceea ce privește armamentele oferite de Germania, conform declarațiilor făcute de cancelarul Scholz, printre armele pe care producătorii de echipamente militare au spus că le pot livra rapid şi de care Ucraina are nevoie se numără armele antitanc şi de apărare aeriană.

Declarațiile oficialului german au fost făcute într-o conferinţă de presă, după ce a participat la consultări cu liderii aliaţi ai UE şi ai NATO găzduite de preşedintele american, Joe Biden. Totodată, acesta a mai ținut să sublinieze și faptul că Germania va oferi sumele necesare pentru achiziții, astfel încât armată ucraineană să fie mai ”tare” în fața atacurilor rusești.