Există o cantitate suficientă de petrol și gaze în Golful Mexic
Acestea au încercat să convingă factorii de decizie că există o nevoie presantă de noi leasing-uri offshore și că lipsa acestora ar duce la o scădere uriașă a producției de petrol și gaze offshore. Lucru complet neadevărat, potrivit NRDC.
În realitate, scrie sursa citată, chiar și fără aceste contracte de leasing, există o cantitate suficientă de petrol și gaze în Golful Mexic, încât producția la nivelurile actuale ar putea continua mai bine de un deceniu.
Companiile de petrol și gaze din SUA achiziționează contracte de închiriere pentru a fora în zonele oceanice federale, în cadrul unui program federal care este reînnoit la fiecare cinci ani.
Actualul program de cinci ani, finalizat sub administrația Obama, expiră la sfârșitul lunii iunie, iar Biroul de Management al Energiei Oceanice (BOEM) lucrează la elaborarea unui nou program de leasing.
Nu este nici pe departe o catastrofă economică
Acest lucru este departe de a fi o catastrofă economică, în ciuda panicii pe care vor să o stârnească acum companiile petroliere. Activitatea offshore reprezintă 15% din producția internă totală de petrol și aproximativ 3% din producția totală de gaze naturale din SUA.
În zonele unde există contracte de închiriere se află 4,652 milioane de barili de petrol ”dovedite plus probabile” și 6,103 miliarde de mc de gaze naturale.
Rezervele „dovedite plus probabile” înseamnă că sunt „descoperite, recuperabile, comerciale și rămase” și viabile din punct de vedere economic. Pe lângă acestea, există cantități substanțial mai mari de resurse de petrol și gaze „descoperite”.
Companiile petroliere și schimbările climatice
Datorită acestor resurse semnificative, se preconizează că producția offshore va rămâne ridicată chiar și fără închirierea de noi zone. Potrivit unei analize a companiei de energie OnLocation, se preconizează că producția din Golful Mexic, unde are loc aproape toată producția offshore, va crește în următorii cinci ani și nu va scădea sub nivelurile din 2021 până în 2034.
NRDC subliniază că aceste companii petroliere nu vor decât să se asigure că vor putea să foreze și în deceniile următoare. Odată ce contractele de închiriere sunt emise, sunt foarte greu de reziliat, garantând producerea unui nivel ridicat de emisii de carbon timp de decenii și subminând complet speranțele privind stoparea schimbărilor climatice.