Nuclearelectrica a dat în judecată ArcelorMittal Galaţi şi cere daune de peste 8 milioane de lei

Societatea Naţională Nuclearelectrica a formulat împotriva ArcelorMittal Galaţi o cerere de chemare în judecată având ca obiect constatarea nelegalităţii încetării contractului de vânzare - cumpărare a energiei electrice pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică (PCCB) din data de 22 februarie 2013.

Conform unui raport remis marţi Bursei de Valori Bucureşti, Nuclearelectrica cere obligarea ArcelorMittal Galaţi la achitarea, cu titlu de daune interese compensatorii, a sumei totale de 8,575 milioane lei. 

'Menţionăm că litigiul este demarat ca urmare a denunţării de către ArcelorMittal Galaţi SA a contractului de vânzare – cumpărare energie electrică nr. 207/22.02.2013 înainte de data de expirare, respectiv 30.09.2014', se precizează în raport.

AGERPRES