România, prin intermediul companiei de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas (parte a Grupului E-Infra), este prima țară din Europa și a doua după Statele Unite ale Americii care face primii pași pentru implementarea centralei NuScale VOYGRTM cu 6 module și o capacitate instalată de 462 MWe în acest deceniu.
Suma de 75 de milioane de Euro care va fi investită de DSPE, cu sediul central la Seul, face parte din angajamentul public-privat al partenerilor multinaționali din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea și Emiratele Arabe Unite de a oferi până la 275 de milioane de dolari pentru proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) din România.
Investiția financiară angajată de DSPE va contribui la finanțarea dezvoltării Proiectului, începând cu Faza 2 a studiului FEED, care constă în activitățile de caracterizare detaliată a amplasamentului, inițierea activităților pentru obținerea autorizațiilor, licențelor și reglementărilor, stabilirea exactă a calendarului proiectului, planificarea bugetului pentru execuția proiectului și pregătirea pentru achiziționarea materialelor cu ciclu lung de fabricatie.
„Nuclearelectrica salută sprijinul financiar acordat de DS Private Equity imediat după anunțul făcut la G7 de către Administrația Biden, ca un exemplu de mobilizare si cooperare internațională pentru proiectul SMR din România, a doua țară după SUA care implementează tehnologia inovatoare a reactorului modular mic al companiei americane NuScale. Suntem mândri că proiectul din România câștigă încrederea unor importante instituții financiare internaționale, ceea ce reprezintă o recunoaștere a planului robust al proiectului, a credibilității și profesionalismului acționarilor, precum și a experienței dovedite a României în industria nucleară: peste 26 de ani de funcționare în siguranță la cele mai înalte standarde de excelență a centralei nucleare de la Cernavoda, peste 50 de ani de dezvoltare a industriei nucleare în România, avand un organism de reglementare riguros în domeniul nuclear – CNCAN și un sistem de educație performant în domeniul ingineriei nucleare. Am încredere că, alături de un partener profesionist și experimentat precum DSPE, suntem capabili să ducem proiectul la următorul nivel.” – Cosmin Ghiță, Director General SN Nuclearelectrica SA.
Se deschide un nou capitol
„DSPE este încântată de parteneriatul cu Nuclearelectrica și Nova Power & Gas pentru a deschide un nou capitol în domeniul energiei nucleare. Pe măsură ce ne apropiem de punctul de intersectie dintre schimbările climatice și securitatea energetică, proiectul SMR al RoPower de la Doicești va stabili un standard în ceea ce privește modul în care companiile internaționale și guvernele pot colabora pentru a implementa o strategie comună și o viziune globală. În timp ce avansăm misiunea de a promova energia fără emisii de carbon, așteptăm cu nerăbdare să ajutăm RoPower să aducă o nouă industrie cu noi locuri de muncă în România.” – Soo Hyon Lim, director executiv, DSPE
„Decizia DSPE de a investi încă din această fază timpurie a proiectului demonstrează încrederea în proiectul RoPower de la Doicești și în tehnologia SMR NuScale, servind și ca un indicator al nivelului de interes manifestat de mediul internațional de profil. Sunt convins că odată cu maturizarea proiectului, și alte companii vor investi în centrale nucleare în tehnologie SMR, atât în România cât și în alte țări. Acum, după semnarea MoU între NuScale, Samsung, Nuclearelectrica, Nova Power and Gas, Fluor și E-INFRA pentru implementarea proiectului și decizia DSPE de a deveni investitor, putem afirma că avem un parteneriat americano-român-sud-coreean pentru acest proiect. Este foarte probabil ca și alte țări sa se alăture în curând acestui parteneriat.” – Teofil Mureșan, CEO, E-INFRA.
Despre proiectul SMR din România
Anunțat la COP26, în noiembrie 2021, Proiectul SMR al României se dezvoltă într-un ritm consolidat. După o serie de etape, pe care le puteți afla aici, proiectul se află în prezent în faza de studiu FEED (Front-End Engineering and Design).
În mai 2022, în urma unui studiu realizat cu un grant în valoare de 2,1 milioane de dolari, oferit de USTDA, care a identificat potențialele amplasamente pentru dezvoltarea de centrale SMR, a fost selectat ca amplasament candidat, fosta centrală pe cărbune de la Doicesti, în conformitate cu toate standardele internaționale și naționale. În urma acestui proces preliminar de selecție, compania de proiect SMR RoPower a fost înființată de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas (parte a grupului E-Infra) în septembrie 2022.
În prezent, RoPower și NuScale realizează faza 1 a studiului FEED, care constă într-o serie de activități și studii de inginerie și proiectare, analiza tehnică a amplasamentului candidat, fosta centrală electrică Doicești, estimarea calendarului și a costurilor. În cadrul studiului FEED sunt aplicate și recomandările AIEA în urma misiunii IAEA Site and External Events Design (SEED), desfășurată în august 2022, la solicitarea Nuclearelectrica.