Societatea Naţională Nuclearelectrica a încheiat trei contracte cu Electrica Furnizare şi Electrica Distribuţie Transilvania Sud, în valoare totală de peste 15,258 milioane lei, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.
Contractele au fost încheiate în urma licitaţiilor din data de 25 noiembrie organizate pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale – PCCB, administrată de OPCOM.
Nuclearelectrica a încheiat două contracte cu Electrica Furnizare, pentru o cantitate de energie de 87.600 MWh, ce va fi livrată în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, la o putere constantă pe contract (5 MW).
Valoarea totală a celor două contracte este de 14,598 milioane lei, corespunzătoare preţurilor de închidere a licitaţiilor de 166,65 lei/MWh.
La data de 25 noiembrie 2014, SNN avea la Electrica Furnizare o creanţă în sumă de 12,789 milioane lei şi nicio datorie.
Electrica Furnizare va efectua plata la termenul scadent definit ca data de 15 a lunii următoare lunii contractuale de livrare a energiei şi va constitui garanţii în favoarea SNN, ce vor fi depuse cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de începerea livrărilor. Valoarea garanţiilor pentru fiecare dintre cele 2 contracte este de 1.099.890 lei.
Livrarea de energie electrică prevăzută de contractul încheiat cu Electrica Distribuţie Transilvania Sud va avea loc în perioada 4 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015, la o putere constantă pe contract (5 MW), totalizând un volum de 3.720 MWh. Valoarea contractului este de 660.300 lei (exclusiv TVA), corespunzătoare preţului de închidere a licitaţiei de 177,50 lei/MWh.
La data de 25 noiembrie 2014, SNN nu avea nicio creanţă şi nicio datorie la Electrica Distribuţie Transilvania Sud.
Electrica Distribuţie Transilvania Sud va efectua plata la termenul scadent definit ca data de 2 Decembrie 2014 şi nu va constitui garanţii în favoarea SNN.
În cazul neachitării facturii la scadenţă, Electrica Furnizare şi, respectiv, Electrica Distribuţie Transilvania Sud vor fi obligate la plata de penalităţi de întârziere al căror nivel de dobândă corespunde ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după scadenţă până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
SURSA: Agerpres