Cum pentru orice criză există o soluţie, la fel orice soluţie reprezintă o oportunitate de dezvoltare pentru firmele care au situaţii financiare solide, viziune şi doresc să se dezvolte. În cazul de faţă, criza forţei de muncă din România determină companiile să facă planuri, să gândească strategii, să mărească salariile şi mai ales să facă investiţii în resursele umane pe termen scurt, mediu şi lung. Într-un cuvânt, să se mişte.
Într-un răspuns dat la o solicitare făcută de Revista Capital, reprezentanţii S.N. “Nuclearelectrica” S.A. au menţionat că firma a fost şi ea nevoită să răspundă provocărilor generate de criza forţei de muncă şi pentru asta a dezvoltat strategii pentru atragerea şi menţinerea forţei de muncă în interiorul companiei. Pentru aceasta a implementat programe de intership, mentorat şi burse adresate tinerilor specialişti şi studenţilor cu rezultate bune la învăţătura. Proiectul de oferire de burse a fost început în 2018 şi se adresează studenţilor de la facultăţile tehnice ale căror specializări reprezintă interres pentru Nuclearelectrica (Inginerie Electrică, Inginerie Mecanică şi Mecatronică, Energetică, Automatică şi Calculatoare). Bursele sunt oferite pe care le oferă compania sunt în valoare de 2.000 de lei/lună şi implică şi stagii de practică la Centrala Nucleară de la Cernavodă.
În strânsă legătură cu politica de resurse umane adoptată de companie, a fost şi dezvoltarea unui proiect de Corporate Social Responsibility (CSR) ce vizează susţinerea învăţământului din zonă, Nuclearelectrica începând din anul curent să doteze laboratoarele de fizică şi de chimie de liceu cu aparatură şi echipamente necesare. Prima dată au fost vizate de această campanile CSR unităţile şcolare din zona Cernavodă – Constanţa (nouă licee şi Universitatea Ovidius din Constanţa). Valoarea proiectului este de 3.000.000 de lei şi urmează să fie extins şi pentru alte regiuni din ţară.
Mai multe informații legate de companiile de elită care activează pe piața românească pot fi găsite acum în revista „Top 300 Companii” ediția 2019 la standurile de ziare.