Compania CDI Transport Intern şi Internaţional va asigura, timp de doi ani, transportul rutier public pentru angajaţii Sucursalei CNE Cernavodă, contra sumei de 15,097 milioane de lei fără TVA.
Potrivit unui anunţ de atribuire al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica, postat joi pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), contractul de servicii de transport rutier public a fost câştigat de transportatorul bucureştean CDI Transport Intern şi Internaţional în urma unei licitaţii deschise electronice, pe criteriul preţului cel mai scăzut.
La procedură s-au primit două oferte, însă doar una a fost declarată admisibilă. Valoarea iniţială estimată a contractului s-a ridicat la 15,098 milioane de lei, fără TVA. Anunţul implică încheierea unui acord-cadru.
Contractul nu poate fi subcontractat şi nu este legat de un proiect/program finanţat din fonduri comunitare. Acesta intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice. AGERPRES