Compania Nuclearelectrica a anunțat, miercuri, că Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național din cauza unei disfuncționalități în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară.
Unitatea 1 de la CNE Cernavodă s-a deconectat de la reţea
Potrivit Nuclearelectrica, specialiștii CNE Cernavodă investighează, în vederea remedierii, cauza care a condus la deconectarea automată a Unității 1 CNE Cernavodă de la Sistemul Energetic Național.
„Deconectarea automată a Unității 1 CNE Cernavodă de la Sistemul Energetic Național, precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, transmite Nuclearelectrica.
Potrivit unui raport al companiei, specialiştii CNE Cernavodă investighează, în vederea remedierii, cauza care a condus la deconectarea automată a Unităţii 1 CNE Cernavodă de la Sistemul Energetic Naţional.
Reprezentanții companiei dau asigurări că deconectarea automată a Unităţii 1 CNE Cernavodă de la Sistemul Energetic Naţional, precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului sau a personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător.
„SN Nuclearelectrica va reveni cu un comunicat după finalizarea lucrărilor de remediere, la momentul resincronizării Unităţii 1 la SEN”, se arată în raportul companiei.
Centrala nucleară de la Zaporojie (Ucraina) a fost deconectată din nou, marți
Centrala nucleară de la Zaporojie de la sudul Ucrainei, ocupată recent în mod oficial de Rusia, funcționa de luni bune cu generatoare diesel de urgență. Însă, o serie de bombardamente rusești au întrerupt, marți, alimentarea cu energie externă, a declarat compania de stat ucraineană pentru energie nucleară, a relatat Reuters.
Compania Energoatom a anunțat că generatoarele de rezervă au intrat în funcțiune după ce singura substație care alimenta centrala cu electricitate din rețeaua ucraineană a fost avariată înainte de zori.
Energoatom a afirmat că forțele ruse monitorizează toate substațiile care alimentează cu electricitate centralele nucleare ucrainene, o acuzație pe care compania de stat rusă pentru energie nucleară Rosatom nu a comentat-o imediat.
„În ultimele zile, invadatorii ruși, bombardând întregul teritoriu al Ucrainei, au vizat în mod deliberat substațiile conectate prin linii de comunicație de înaltă tensiune la centralele nucleare ucrainene”, a declarat Energoatompe pagina sa oficială.