Numărul cetăţenilor spanioli care doresc să plece la muncă în străinătate a crescut pe fondul crizei economice, dublându-se practic comparativ cu perioada aprilie 2008, anunţă compania de recrutare Adecco, citată de AFP.
„Numărul celor care caută locuri de muncă în afara Spaniei s-a dublat în ultimii doi ani, pe fondul recesiunii, conform datelor Departamentului pentru mobilitate internaţională al grupului Adecco”, se arată într-un comunicat al companiei.
Compania explică această situaţie prin starea pieţii muncii din Spania, unde şomajul este în creştere.
„Statele Unite şi majoritatea ţărilor din zona euro oferă posibilităţi mai atractive şi mai competitive”, explică Adecco.
Spania era destinaţie a imigranţilor de la jumătatea anilor 1990, când avea o mare creştere economică. Însă după izbucnirea crizei economice, Spania a intrat în recesiune la sfârşitul anului 2008. Rata şomajului, care era de 8 la sută în 2007, a ajuns acum la peste 20 la sută, un nivel-record în zona euro.
Imigranţii veniţi în Spania după anii 1990 erau în principal muncitori necalificaţi care lucrau în construcţii şi turism. La 1 ianuarie 2010, Spania avea o populaţie de aproape 47 de milioane de locuitori, între care 5,7 milioane de străini (12,2 la sută din total).
SURSA: Mediafax