Este cel mai mare oraş al Americii, şi, cu siguranţă, unul dintre cele mai vizitate de turiştii din toată lumea, metropola despre care se spune că ”nu doarme niciodată”.
Sectorul călătoriilor şi turismului din acest oraș absoarbe 9% din locurile de muncă ale oraşului, cu 391.000 de angajaţi, impactul său economic anual fiind de 66 de miliarde de dolari ca, potrivit datelor din 2017.
Oraşul New York a primit anul trecut 65,2 milioane de turişti, o cifră record potrivit Organismului de Turism al statului, care speră ca oraşul să depăşească această performanţă în 2019 şi să ajungă la 67 milioane de vizitatori, relatează EFE.
Potrivit New York State Division of Tourism, metropola din nord-estul SUA a înregistrat nouă ani consecutivi de creştere turistică, o tendinţă pe care speră să o menţină.
Din totalul acestor vizitatori, 51,6 milioane au fost americani şi 13,5 milioane străini, care au ocupat în total 37,7 milioane de locuri de hotel în acest oraş, generând încasări obţinute din taxele locale în valoare de 623 milioane de dolari.
După americani, britanicii – cu 1,2 milioane de turişti – au fost cei mai numeroşi vizitatori la New York, devansându-i pe chinezi (1.100.000), canadieni (1.000.000), brazilieni (920.000) şi francezi (807.000), notează Agerpres.
„Acest an record pentru turism demonstrează ceea ce orice newyorkez ştie: este cel mai frumos oraş din lume în care să trăieşti sau pe care să-l vizitezi. Oraşul New York întruchipează adevăratele valori americane”, a spus primarul New York-ului, Bill de Blasio, într-un comunicat.