POLI AutoFEST s-a încheiat! Expoziția organizată de Universitatea Politehnică din București s-a bucurat de un succes uriaș și număr record de vizitatori la cea de a doua ediție a celui mai mare festival dedicat industriei auto din România.
Universitatea Politehnica din București, prin Facultatea de Transporturi, a prezentat la POLI AutoFEST cele mai noi și provocatoare concepte, inițiative și realizări din industria auto și a tehnologiilor conexe.
Număr record de vizitatori
„Cele mai noi modele, automobile de epocă, mașini modificate, tehnologiile care vor defini viitorul industriei, dezbateri pe teme de interes în domeniu, dar și demonstrații de drift, test drive, concursuri și tombole – acestea au fost ingredientele unui festival care a scris istorie!”, a transmis Universitatea Politehnica din București, într-un comunicat.
Timp de 3 zile, peste 100 de mii de vizitatori din toată țara au putut admira, în Campusul UPB, cea mai spectaculoasă expoziție de automobile din România. Lumea autovehiculelor istorice s-a întâlnit cu transportul viitorului, iar participanții au avut șansa să călătorească prin fascinantul univers automobilistic, transmit organizatorii.
Au fost prezentate peste 230 de automobile
În cadrul expoziției, peste 230 de automobile au putut fi admirate de vizitatori.
„În perioada 20 – 22 mai 2022 Universitatea Politehnica din București a organizat Poli AutoFEST. Într-o lume mereu în mișcare, ingineria transporturilor are un rol cheie, iar de-a lungul timpului, ingineria a reprezentat principalul motor al schimbării, alimentat de viziunea celor care și-au ales-o drept profesie. POLI AutoFEST a oferit tinerilor un punct de contact cu industria, astfel, cele mai importante companii din domeniu ne-au onorat cu prezența la eveniment.
La POLI AutoFEST publicul a aflat cum vor arăta autovehiculele dotate ecrane ce pot funcționa ca ferestre, geamuri inteligente sau comenzi vocale. Vizitatorii au descoperit mai multe și despre asigurarea mobilității persoanelor prin rețele de transport inovative. Pentru un tablou cât mai complet al industriei auto, de la Poli AutoFEST nu au putut lipsi nici mașinile de epocă.
Pe lângă expoziția de automobile, POLI AutoFEST a prezentat și o serie de demonstrații auto spectaculoase. Astfel, celebra manevră a derapajului controlat, realizată într-o manieră profesionistă, de către piloți experimentați, a fascinat publicul prezent la eveniment.
Pe lângă demonstrațiile de drift, participanții au avut șansa să asiste la prezentarea mai multor tehnici de condus defensiv, dar și la sesiuni de test drive.
Mulțumim tuturor participanților, partenerilor și asociațiilor studențești pentru un eveniment de excepție. Vă așteptăm și în 2024, cu și mai multe surprize, la cea de-a treia ediție POLI AutoFEST!”, a mai transmis Universitatea Politehnica din București.