Vor fi reduse posturi atât din aparatul central, cât şi din structurile Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală (ANAF), a declarat, secretarul de stat în MFP, Gheorghe Gherghina.
El a precizat că cheltuielile de personal la nivelul MFP se vor cifra în 2011 la 1,6 miliarde lei, în scădere cu 12,9% faţă de 2010, când se situează la 1,8 miliarde lei.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi instituţiile din subordine – Garda Financiară, Direcţiile Generale de Finanţe Publice şi Autoritatea Naţională a Vămilor – vor fi restructurate în perioada imediat următoare, declara în luna octombrie preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
‘Vom trece la desfiinţarea unor administraţii fiscale. Suntem o ţară cu 424 de administraţii fiscale înfiinţate în ultimii 20 de ani pe criterii mai mult sau mai puţin hilare. Avem două administraţii în aceeaşi comună care deservesc comune diferite şi administraţii cu eficienţă zero din punct de vedere al costului colectării. Oamenii nu vor fi daţi afară ci vor fi direcţionaţi spre zonele sensibile de evaziune fiscală, spre zonele de risc fiscal’, a precizat Blejnar.
Şeful Fiscului a mai spus că sistemul de colectare a impozitelor şi taxelor va trebui regândit şi că ar putea fi externalizată o parte din încasarea unor debite, acolo unde ANAF nu are capacitatea de a recupera sume consistente.
SURSA: Agerpres