Numărul angajaţilor din UE a scăzut cu peste un milion de persoane în al treilea trimestru

Numărul total al angajaţilor din Uniunea Europeană (UE) a scăzut în trimestrul al treilea din acest an cu 0,5%, respectiv 1,019 milioane de persoane, la 221,6 milioane, potrivit datelor ajustate sezonier prezentate luni de către Eurostat. În zona euro, numărul angajaţilor a scăzut în aceeaşi perioadă cu 0,5%, respectiv 712.000 de persoane, la 144,8 milioane de salariaţi. În trimestrul al doilea, indicatorul a coborât cu 0,5% în zona euro şi cu 0,6% în întreaga Uniune Europe

Numărul total al angajaţilor din Uniunea Europeană (UE) a scăzut în trimestrul al treilea din acest an cu 0,5%, respectiv 1,019 milioane de persoane, la 221,6 milioane, potrivit datelor ajustate sezonier prezentate luni de către Eurostat.

În zona euro, numărul angajaţilor a scăzut în aceeaşi perioadă cu 0,5%, respectiv 712.000 de persoane, la 144,8 milioane de salariaţi.

În trimestrul al doilea, indicatorul a coborât cu 0,5% în zona euro şi cu 0,6% în întreaga Uniune Europeană.

Trendul numărului angajaţilor din UE a devenit negativ în trimestrul al treilea al anului trecut şi a înregistrat un maxim, cu o scădere de circa 0,8%, în primul trimestru din 2009. Situaţia este similară pentru zona euro.

Administraţia publică şi sănătatea, la adăpost

Scăderea numărului salariaţilor a afectat toate sectoarele economiei europene, cu excepţia categoriei care include administraţia publică, sănătatea şi educaţia, unde s-a înregistrat o creştere de 0,2% în UE, respectiv 0,3% în zona euro.

Cele mai severe scăderi ale numărului angajaţilor au fost înregistrate în construcţii (-1,9% în UE, -2% în zona euro), industria prelucrătoare (-1,6%, -17%), agricultură (-0,4%, -1,1%), servicii financiare (-0,4%, -0,5%) şi comerţ, transport şi comunicaţii (-0,2%, -0,1%).

Letonia (-5,7%), Spania (-1,5%) şi Portugalia (-1,1%) au avut cele mai puternice scăderi ale numărului salariaţilor în trimestrul al treilea faţă de trimestrul al doilea, potrivit Eurostat.

În termeni anuali – faţă de trimestrul al treilea al anului trecut – numărul angajaţilor din UE a scăzut cu -2%, respectiv cu -2,1% pentru zona euro, trend mai accentuat decât în trimestrul al doilea din 2009, când scăderile au fost de -1,7% şi -1,8%.

SURSA: Mediafax