Numărul asistaților social a crescut la finalul anului 2021! Județul cu cele mai multe persoane care primesc bani de la stat

Sursă: Dreamstime

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a venit cu noi date cu privire la numărul celor care sunt asistați social. Potrivit ANPIS, numărul asistaților social a a crescut în luna decembrie, față de luna noiembrie a anului trecut.

Numărul asistaților social a crescut la finalul anului 2021! Județul cu cele mai multe persoane care primesc bani de la stat

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) arată că numărul beneficiarilor de ajutor social a fost de 159.123 persoane în decembrie 2021, cu 1.258 mai mulţi faţă de luna noiembrie a anului 2021.

De asemenea, ANPIS spune că cei mai mulți beneficiari au fost înregistrați în:

  • Dolj – 10.013
  • Bacău – 8.879
  • Buzău – 7.819

În timp ce cei mai puțini beneficiari au fost înregistrați în:

  • București – 236
  • Ilfov – 888
  • Timiș – 1.281

Amintim că suma medie plătită în luna decembrie a anului trecut a fost de 260,35 lei, în timp ce suma totală a fost în valoare de 41,428 milioane de lei.

În ceea ce privește cea mai mare valoare a sumei medii plătite, aceasta a fost înregistrată în:

  • Sălaj –  339,99 de lei
  • Covasna – 311,57 de lei
  • Braşov – 311,16 lei

Metoda de calcul a ajutorului social

Legea nr.416/2001 reglementează programul de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei, numit Venitul minim garantat (VMG).

Legea arată că venitul minim garantat se acordă printr-un ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Actele necesare pentru a primi venitul minim garantat

  • Actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei;
  • Documentul de identitate, pasaport sau dupa caz, permis de sedere temporara, permis de sedere permanenta, cartea de rezidenta, cartea de rezidenta permanenta, eliberate de autoritatile romane competente, aflate in termenul de valabilitate, in cazul cetatenilor straini sau apatrizi;
  • Livretul de familie;
  • Certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani;
  • Certificatul de căsătorie/Hotărâre de divorţ/Acte de deces;
  • Hotărâre de încuviinţare a adopţiei/încredinţare/plasament familial;
  • Hotărâre de stabilire a pensiei alimentare pentru copii minori, actualizată anual;
  • Actul din care să rezulte calitatea de tutore sau curator;
  • Adeverinţă eliberată de ALOFM;
  • Adeverinţă de elev sau student;
  • Talon orice tip de pensie;
  • Talon de şomaj;
  • Talon de orice tip de indemnizaţie;
  • Adeverinta de venit eliberata de Administraţia Financiară pentru persoanele peste 18 ani;
  • Certificat fiscal eliberat de Directia Impozite si Taxe Locale, pentru persoanele peste 18 ani;
  • Contractul de locuinţă/Schiţa casei/Fişa de calcul a chiriei;
  • Certificat de invaliditate/persoană cu handicap;
  • Carte de muncă;
  • Acte de studii;
  • Act medical din care să reiasă starea de sănătate ( apt pentru prestarea unei munci de interes local ). În cazul unei persoane declarată inaptă de muncă, se solicită un certificat eliberat de Comisia de Expertiză a Capacităţii de Muncă;
  • Adeverinţă eliberata de primăria localităţii în care s-a născut petentul, din care sa reiasa dacă deţine sau nu proprietăţi, sau terenuri agricole în aceste localităţi.
  • Cererea de ajutor social