Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în august a crescut cu 9,5% faţă de iulie şi cu 0,4% faţă aceeaşi lună din 2009, la 4.670 acte, dar în perioada ianuarie-august au fost emise cu 12,9% mai puţine autorizaţii decât în primele opt luni ale anului trecut.

Peste 65% din autorizaţiile eliberate în august au fost pentru zona rurală, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu iulie, în august, distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în majoritatea regiunilor de dezvoltare. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în regiunile: Nord-Est (+272 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+125 autorizaţii) şi Sud-Est (+113 autorizaţii). Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Centru, Vest şi Nord-Vest.

18 autorizaţii în plus faţă de 2009

Raportat la aceeaşi lună a anului trecut, în august 2010 s-au eliberat cu 18 mai multe autorizaţii de construire, creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+150 autorizaţii), Sud-Est (+60 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+35 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+20 autorizaţii). În regiunile Nord-Vest, Sud-Muntenia şi Centru şi Vest s-au înregistrat scăderi.

În perioada ianuarie-august s-au emis 28.763 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 12,9% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (-1024 autorizaţii), Sud-Muntenia (-996 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-829 autorizaţii) şi Sud-Est (-625 autorizaţii).

O creştere a numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale a fost consemnată în regiunea de dezvoltare Vest (+111 autorizaţii).

SURSA: Mediafax